Sari la conținut

Polonia | Cine este femeia care l-a convins pe Andrzej Duda să blocheze „reforma” justiției

Președintele polonez Andrzej Duda a precizat că luat decizia de a bloca două dintre cele trei proiecte de reformare a sistemului judiciar după ce a discutat cu mai mulți experți, inclusiv avocați, sociologi și chiar filosofi. Însă, dintre toți, cuvântul cel mai greu l-a avut o legendă vie a luptei anticomuniste din istoria Poliniei, Zofia Romaszewska.

Andrzej Duda a declarat că Zofia Romaszewska i-ar fi spus, potrivit The Guardian: „Domnule președinte, am trăit într-un stat în care procurorii generali aveau o poziție incredibil de puternică și, practic, puteau să facă orice. Nu aș vrea să mă întorc la un asemenea stat”.

Alături de imaginea statuară a lui Lech Walesa, numele Zofiei Romaszewska este legat și el de turbulențele anilor 1970-1980, când pe scena politică avea să apară sindicatul SOLIDARNOSC, care a avut o contribuție decisivă la prăbușirea regimului comunist în Polonia.  

Zofia Romaszewska s-a născut în 1940 în Varșovia. În 1976, Romaszewska, alături de soțul ei, Zbigniew, a colectat semnături în apărarea disidentului anticomunist Adam Michnik, care fusese exmatriculat din Universitatea din Varșovia din cauza opiniilor sale politice.

În timpul evenimentelor internaționale din anul 1968, apartamentul soților Romaszewska avea să devină o platformă de idei pentru opoziția politică și intelectuală poloneză.

În noiembrie 1980, Zofia Romaszewska avea să lucreze în cadrul Comitetului de Acțiune pentru Legalitate al SOLIDARNOSC din regiunea Masovia.

Un an mai târziu, Zofia și soțul ei Zbigniew au reușit să scape de pușcărie, pe fondul legii marțiale impuse pe 13 decembrie 1981 de către Wojciech Jaruzelski, în scopul anihilării sindicatului. În acel moment, soții Romaszewska aveau să pune bazele primului post radio subteran al mișcării SOLIDARNOSC.