Premierul muntenegrean acuză Rusia de finanțarea unei campanii anti-NATO

Data publicării:
nato ok

Rusia pompează bani în campania electorală din Muntenegru în încercarea de a minimiza progresele țării în drumul său către aderarea la NATO, a declarat joi premierul muntenegrean Milo Djukanovic, citat de Reuters.

milo djukanovici nato

Milo Djukanovic, care în ultimii 25 de ani a condus Muntenegrul din funcția de președinte sau din cea de prim-ministru, a afirmat că partidele de opoziție muntenegrene sunt finanțate de Moscova, care vede în alegerile parlamentare ce au loc duminică în țara sa drept ultima șansă de a o opri din drumul către integrarea în Uniunea Europeană și Alianța Nord-Atlantică, relatează Agerpres.

„Rusia a angajat un potențial financiar serios, care a fost posibil prin oligarhii săi și a fost furnizat prin canale secrete prin Serbia și Republica Srpska. Opoziția tradițională, partidele pro-sârbe, sunt acum susținătorii intereselor ruse în Balcani. Aceste alegeri sunt ultima șansă pentru opozanții Muntenegrului și ai Balcanilor”, a spus șeful executivului de la Podgorica. „Stabilitatea Balcanilor Occidentali și integrarea europeană sunt strâns legate”, a adăugat el.

Cu o populație de 620.000 de locuitori, Muntenegrul are relații economice solide cu Rusia, însă Milo Djukanovic este în ultimii ani un pro-occidental declarat, în ciuda trecutului comunist și al faptului că în anii 90 era mâna dreaptă a lui Slobodan Miloșevici în Muntenegru. 

Aderarea la NATO constituie un subiect sensibil în Muntenegru, al cărei teritoriu a fost bombardat de NATO în 1999, atunci când republica făcea parte dintr-o uniune statală, alături de Serbia. Până în prezent, tratatul de aderare a Muntenegrului la Alianța Nord-Atlantică a fost ratificat de zece state membre ale acesteia.

Citiți și: Proteste violente în Muntenegru. Oamenii cer demisia premierului, aflat de 25 de ani la putere

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri