Premierul polonez îl acuză pe Macron de „antipatie” faţă de ţările din Europa Centrală

Data publicării:
macron beata

Premierul polonez Beata Szydlo l-a acuzat pe preşedintele francez Emmanuel Macron de „antipatie” faţă de ţările din Europa Centrală, după ce liderul de la Elysee a acuzat implicit aceste state că tratează UE drept un „supermarket”, relatează Le Figaro.

„Polonia este deschisă la cooperare cu Franţa. Dar acest lucru va depinde de preşedintele Macron, dacă vrea să îşi etaleze în presă antipatia faţă de ţările din Europa Centrală sau dacă vrea să vorbească de fapte”, a avertizat şefa Guvernului de la Varşovia, în marja summitului UE.

„Este bine să vorbeşti de fapte şi să nu te serveşti de remarce bazate pe stereotipuri”, a adăugat ea.

Szydlo a reacţionat astfel la un interviu acordat de Macron unui număr de opt ziare europene şi publicat joi, în care a criticat „unii lideri europeni care întorc spatele Europei”.

„Europa nu este un supermarket. Europa este un destin comun”, a subliniat el.

Liderul de la Elysee a pledat astfel pentru „promovarea unei Europe care să meargă spre mai bine pe plan economic şi social”, menţionând chestiunea controversată a angajaţilor detaşaţi. El a sugerat că această problemă a stat şi la baza Brexit.

„Munca prin detaşare duce la situaţii ridicole. Credeţi că pot explica clasei de muncă franceze că se închid companiile din Franţa pentru a merge în Polonia pentru că este mai ieftin şi că la noi companiile angajează polonezi, pentru că sunt plătiţi mai puţin? Acest sistem nu funcţionează corect”, a subliniat Macron.

Această înfruntare între preşedintele francez şi premierul polonez intervine pe fondul fricţiunilor privind reforma Directivei pentru angajaţii detaşaţi, prezentată în martie 2016 de Comisia Europeană. Parisul vrea înăsprorea normelor, însă statele din est sunt reticente faţă de orice schimbare.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri