Preşedintele Curții Constituționale din Polonia, anchetat de Parchet

Data publicării:
drapel polonia

Parchetul polonez a anunţat joi că a deschis o anchetă împotriva preşedintelui Tribunalului Constituţional Andrzej Rzeplinski, implicat într-un conflict deschis cu conservatorii aflaţi la putere la Varşovia, relatează AFP, preluată de News.ro.

drapel polonia

Ancheta a fost deschisă pentru „neglijenţă sau abuz de serviciu", după ce preşedintele Tribunalului a continuat să tergiverseze audierea a trei judecători desemnaţi de majoritatea conservatoare din Parlament, a declarat un purtător de cuvânt al Parchetului.

Andrzej Rzeplinski riscă o pedeapsă de până la trei ani de închisoare.

Această anchetă pare să se înscrie în seria de încercări ale conservatorilor din cadrul Partidului Lege şi Justiţie (PiS) al lui Jaroslaw Kaczynski de a modifica funcţionarea instanţei constituționale, al cărei rol este de a veghea la conformitatea legilor cu Constituţia, notează AFP. 

Potrivit unui verdict anterior al Tribunalului Constituțional, nominalizarea celor trei judecători nu a fost legitimă.

„Este o încercare, stângace, dacă înţeleg eu bine, de amestec în independenţa şi caracterul distinct al puterii judiciare", a reacţionat Rzeplinski, citat de agenţia PAP.

Tribunalul Constituţional a denunţat săptămâna trecută majoritatea dispoziţiilor controversate ale unei noi legi cu privire la funcţionarea sa, adoptată de majoritatea conservatoare, lege care se află la originea haosului legal, dar şi a unei avertizări din partea Bruxellesului pe tema respectării statului de drept în Polonia.

Guvernul a publicat marţi, dându-le astfel forţă de lege, 21 de decizii ale Tribunalului, însă a omis două, cu privire la funcţionarea Curţii. Comisia Europeană (CE) „a luat notă” de această publicare şi şi-a reiterat „îngrijorările”, potrivit unei purtătoare de cuvânt.

La sfârşitul lunii iulie, Bruxellesul a dat Varşoviei un termen de trei luni de a revizui măsurile adoptate cu privire la Tribunalul Constituţional, devenit o ţintă a conservatorilor de când au ajuns la putere, în octombrie.

Acest termen a fost prezentat de către conservatori ca fiind un zid de apărare al opoziţiei, care riscă să frâneze reformele dorite de putere.

Procedura declanşată de CE ar putea să conducă în final la impunearea unor sancţiuni precum o suspendare a drepturilor de vot ale Poloniei în cadrul UE. Varşovia contestă însă legitimitatea Comisiei Europene în acest dosar, din moment ce reglementările privind justiția nu sunt comunitare, ci reprezintă o prerogativă națională.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri