Rinichii vânduți la „bursa istoriei”. Un caz sinistru de trafic de organe a fost redeschis

Data actualizării: Data publicării:
72555e4bc86f2dd3a29ec3ca89082a8d

Fantasmele războiului din Kosovo bântuie și azi victimele unei afaceri sinistre derulate pe fondul conflictului armat care a marcat ultimul act al prăbușirii Iugoslaviei. Este vorba despre rețelele de trafic de organe ce au avut ca punct de plecare această regiune disputată de Serbia.

O expertă în medicină legală din România, Carmen Barbu, care face parte din echipa EULEX, a declarat recent Curții de Apel din Priștina că rinichii a doi pacienți ai clinicii Medicus din Kosovo, care se află în prezent într-un program de protecția martorilor, ar fi fost extrași fără niciun motiv medical, relatează Balkan Insight.

Clinica Medicus a fost în 2008 protagonista unui scandal de proporții legat de traficul de organe. Fostul proprietar al clinicii, Lutfi Dervishi, fiul său, Alan Dervishi, și anestezistul-șef Sokol Hajdini sunt rejudecați pentru presupusa lor implicare într-o schemă extinsă de crimă organizată privind traficul de persoane și de organe, după ce o hotărâre a Curții Supreme din Kosovo a anulat condamnările inițiale.

Carmen Barbu a afirmat în fața instanței din Priștina că „în urma tomografiei computerizate, am constatat absența rinichiului stâng și s-a ajuns, de asemenea, la concluzia că rinichiul a fost îndepărtat chirurgical”.

 „Nu a existat nicio patologie gravă și sau vreo traumă din trecut în rândul acest pacienți care să justifice îndepărtarea rinichilor”, a spus Carmen Barbu, potrivit Balkan Insight.

Procuroarea Valeria Bolici a întrebat-o pe criminalistă care dintre rinichi este de obicei extras atunci când o persoană decide să îl doneze.

„În cazul unui transplant de rinichi, dacă există un donator, este luat de obicei rinichiul stâng, deoarece are vena mai lungă și este mai ușor de reparat”, a răspuns Carmen Barbu.

Inițial, Curtea de Apel din Kosovo a admis condamnarea celor trei bărbați în martie 2016. Lufti și Alan Dervishi fuseseră condamnați la opt ani de închisoare, iar Sokol Hajdini la cinci ani. În hotărârea Curții se preciza că, în 2008, în clinica Medicus au avut loc „transplanturi ilegale multiple de rinichi”.

Oameni săraci din Turcia, Rusia, Republica Moldova și Kazahstan ar fi fost aduși la clinică, promițându-li-se câte 15.000 de euro pentru un rinichi.

Procurorul misiunii EULEX a Uniunii Europene în Kosovo a afirmat că primitorii de transplant – în principal israelieni – au plătit peste 70.000 de euro pentru rinichi.

După deciza Curții de Apel, Curtea Supremă din Kosovo a ordonat rejudecarea cazului, invocând nereguli procedurale.

Clinica Medicus a fost percheziționată prima oară de către polițiști în 2008, după ce un cetățean turc, al cărui rinichi fusese extras, a fost găsit într-o stare gravă în aeroportul din Priștina.

De asemenea, clinica este menționată și într-un raport al Consiliului Europei care susține că membri ai Armatei de Eliberare din Kosovo, organizație de gherilă formată din albanezi kosovari, au comercializat organe extrase de la prizonierii luați în timpul războiuliui din 1999.

Clinia Medicus a fost închisă în 2008.

Curtea de Apel din Priștina a audiat și o asistentă care ar fi luat parte la o operație în clinia Medicus, Shpresa Makolli.

Întrebată de procuroarea Valeria Bolici dacă a observat ceva special în timpul celor douăzeci de operații la care a asistat în cadrul clinicii, martora a declarat că „nu a observat nimic special”, mai scrie Balkan Insight.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...