Sari la conținut

Aleksandr Dughin: NATO este o entitate rudimentară care ar trebui distrusă

„Alianţa Nord-Atlantică ar trebui distrusă, iar Europa trebuie să iasă de sub influenţa americană”. O spune scriitorul şi politologul rus Aleksandr Dughin, cel care este considerat ideologul preşedintelui Vladimir Putin, într-un interviu acordat Digi24. Interviul integral îl puteţi urmări astăzi, la Jurnalul de Seară.

Aleksandr Dughin, scriitor şi politolog rus: Dacă Europa se va elibera de noi, dar şi de americani, Europa poate alege strategiile, obiectivele, interesele mult mai uşor. Iar noi, imediat, ne vom transforma dintr-o potenţială ameninţare pentru securitatea europeană într-un contributor important la această securitate. În viziunea noastră, într-o lume multipolară, România ar trebui să fie o punte între Vest şi Est. Nu avem nicio intenţie să invadăm sau să comitem vreo agresiune împotriva României. Niciodată. Avem nevoie de o Românie prietenoasă, suverană şi puternică, de o Românie independentă. O României a românilor. La fel şi în cazul Europei, ca parte a continentului european, ca o entitate complet independentă, ca un pol geopolitic european. Iar Trump este un aliat în această chestiune.

Reporter: Unde e NATO în acest scenariu?

Aleksandr Dughin: Nicăieri. Fără NATO. NATO este o entitate rudimentară, o continuare a bipolarităţii. Cred că NATO ar trebui distrusă şi să înceteze să mai existe într-o lume multipolară.