Armata rusă recunoaşte: Are o unitate pentru războiul informatic

Data publicării:
HACKERI SITE POLITIE

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a recunoscut joi seara că „trupele informatice” ruse sunt implicate „într-o propagandă inteligentă şi eficientă”. Oficialul recunoaște pentru prima dată dimensiunea eforturilor făcute pentru dezvoltarea unor unităţi specializate în războiul informatic, transmite BBC, citat de News.ro.

tastatura, calculator, internet, posibil hacker

 

Această declaraţie vine după numeroase acuzaţii lansate de ţările occidentale, care au condamnat presupuse atacuri cibernetice lansate de către Rusia.

Atât URSS, cât şi Statele Unite au investit enorm în timpul războiului rece într-o propagandă puternică, destinată influenţării opiniei publice la nivel global şi promovării unor ideologii distincte.

„Avem trupe informatice care sunt mult mai eficiente şi puternice decât fosta secţiune de contra-propagandă”, a declarat Şoigu într-un discurs pentru parlamentarii Rusiei.

Keir Giles, expert în probleme militare rusești la think-tank-ul Chatham House, a avertizat că „războiul informatic” rusesc are o dimensiune mult mai largă decât acei hackeri asupra cărora îşi concentrează atenţia ţările occidentale.

„Scopul este de a controla informaţia, orice formă ia aceasta”, a precizat Giles.

De asemenea, expertul a precizat că armata rusă a decis să prioritizeze războiul informatic după conflictul din 2008 dintre Rusia şi Georgia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri