Conductorul garniturii de metrou din Sankt Petersburg, considerat erou

Data publicării:
Explosion in St. Petersburg metro system kills at least 10
Foto: Agerpres

Conductorul metroului din Sankt Petersburg vizat de un atentat luni a declarat că pur şi simplu a „urmat instrucţiunile” şi a scos trenul din tunel, un gest „eroic” care a salvat „numeroase vieţi”, potrivit superiorilor săi, relatează AFP.

Explosion in St. Petersburg metro system kills at least 10
Foto: Agerpres

„Explozia tocmai avusese loc (...). S-a auzit o bubuitură şi (era) fum”, a povestit marţi Aleksandr Kaverin, în vârstă de 50 de ani, în prima sa conferinţă de presă.

„Am început să primesc mesaje de neînţeles prin (interfonul) pasager-conductor. Vorbeau toţi în acelaşi timp, în toate vagoanele”, a declarat conductorul, în uniformă.

„Am urmat instrucţiunile”, a precizat Kaverin, aflat în acest post de 15 ani. „Am luat decizia de a continua să înaintez fără să mai întârzii (...). Am scos trenul” din tunel.

A fost „o zi dificilă”, a adăugat el, coborându-şi privirea. Conductorul a precizat că nu a putut să petreacă noaptea acasă, împreună cu soţia şi cei doi copii, din cauza numărului mare de jurnalişti care-l aşteptau în uşa casei.

Aducând trenul până la peronul staţiei Tehnologiceski Institut, conductorul a permis salvarea a „numeroase vieţi”, a declarat în continuare directorul metroului din Sankt Petersburg Vladimir Kariughin.

„Dacă ar fi trebuit să se scoată oameni din vagon” în tunel, „ar fi fost complicat”, a dat el asigurări, explicând că, deoarece trenul a fost adus la peron, salvatori au putut să ajute răniţii mai rapid şi să-i evacueze mai repede.

„În situaţii de urgenţă, oamenii devin eroi”, a declarat Kariughin, precizând că conductorul va primi o medalie pentru curajul de care a dat dovadă.

De asemenea, directorul metroului a „salutat vigilenţa” unui angajat al altei staţii de metrou, Ploşcead Vostanaia, care a semnalat luni prezenţa unui bagaj abandonat, în care se afla o bombă, dezamorsată la timp.

„El a securizat la timp zona, a sunat specialişti, iar mulţumită faptelor sale s-a evitat un act terorist”, a subliniat directorul.

„Angajaţii metroului şi pasagerii s-au ajutat reciproc. Erau sub şoc, dar nu a fost isterie”, şi-a exprimat directorul satisfacţia.

Bilanţul atentatului comis luni în metroul din Sankt Petersburg a crescut la 14 morţi, potrivit ministrului rus al Sănătăţii Veronika Skorţova.

Explozia a avut loc luni după-amiaza, într-o ramă care circula între două staţii ale unei lunii foarte frecventate care traversează centrul Sankt Petersburgului - Senaia Ploşcead şi Tehnologiceski Institut.

Atenatatul nu a fost revendicat, iar Comitetul rus de Anchetă a anunţat că a deschis o anchetă cu privire la un „act terorist”, precizând că „toate celelalte piste” vor fi examinate.

Serviciile secrete kîrgîze au declarat pentru AFP că atentatul a fost comis de către un kamikaze născut în regiunea kîrgîză Oş.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri