FSB: Ofensiva cibernetică ar urma să înceapă peste trei zile

Data publicării:
First Anniversary Of The Referendum Which Annexed The Crimea To Russia
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Rusia se teme de atacuri cibernetice puse la cale de agenţii străine pentru a-i destabiliza sistemul bancar. Avertismentul vine de la Serviciul rus de Informaţii, FSB, care spune că a primit informaţii credibile privind pregătirea unei campanii de denigrare a marilor bănci ruse.

Ofensiva cibernetică ar urma să înceapă peste trei zile şi prevede trimiterea masivă de SMS-uri și publicarea de mesaje în rețelele sociale despre o criză a sistemului financiar și de credit şi despre falimente și revocarea licențelor mai multor instituţii financiare importante din Rusia.

Cei de la FSB ştiu şi cine se află în spatele acestei campanii împotriva băncilor ruse - o companie din Ucraina, dar cu serverele și centrele de comandă pentru lansarea de atacuri cibernetice pe teritoriul Olandei. Este o situaţie nouă pentru Rusia. Moscova este adesea acuzată că se află în spatele multor atacuri cibernetice care vizează statele occidentale, iar acum reclamă astfel de practici la rândul ei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri