Sari la conținut
News Alert

Glume de adolescenți între Lavrov și Tillerson

Glume de adolescenţi între şefii diplomaţiilor rusă şi americană. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a stârnit zâmbetele jurnaliştilor, când a declarat că mama sa i-a interzis să danseze cu alţi băieţi. Vorbele cel puţin surprinzătoare pentru un oficial de rang înalt erau, de fapt, o replică la o declaraţie a secretarului de stat american. Rex Tillerson afirmase anterior - mai în glumă, mai în serios - că, de fapt, „cu Lavrov nu se poate dansa”, pentru că singurul coregraf de la Moscova este preşedintele Vladimir Putin.

Serghei Lavrov: „Mie mi-a interzis mama să dansez cu băieţii. Dacă Rex Tillerson simte că nu poate să danseze cu oricine, noi suntem gata să ajutăm. El este foarte priceput şi sunt sigur că va învăţa repede. Îi aşteptăm în continuare vizita, care a fost anunţată anterior. Sunt sigur că vom discuta deschis despre toate subiectele pe care le avem pe agenda bilaterală”.