Sari la conținut

40 de milioane de ruşi, scoşi la instrucţie

40 de milioane de ruşi au fost scoşi la instrucţie în cel mai mare exerciţiu naţional de apărare civilă din istoria ţării. Autorităţile ruse vor să se asigure că populaţia este pregătită să facă faţă unui dezastru natural sau produs de mâna omului.

Ruşii vor învăţa care sunt primele măsuri de siguranţă în caz de incendiu, cutremur, inundaţii, dar şi în cazul unui atac chimic, biologic sau nuclear. Exerciţiul durează patru zile şi, pe lângă civili, la el participă şi 200.000 de angajaţi ai serviciilor de urgenţă.

Deşi autorităţile ruse insistă că toată desfăşurarea de forţe nu este nimic altceva decât un exerciţiu de rutină, acesta are loc pe fondul deteriorării relaţiilor dintre Rusia şi Statele Unite.

Presa internaţională scrie că Rusia a lansat un exerciţiu militar masiv de simulare a unui război nuclear, mai ales că o parte a televiziunilor ruse prezintă concomitent materiale în care vorbesc despre ameninţarea nucleară care ar veni dinspre Statele Unite.