Sari la conținut

46 de procurori numiți de Obama, concediați de administrația Trump

46 de procurori numiţi de Barack Obama, ultimii care mai erau în sistem, au fost concediaţi de noua administraţie de la Washington.

President Donald Trump Signs Executive Orders

Foto: Gulliver/GettyImages

Mulţi dintre cei vizaţi nici măcar nu au fost anunţati că vor rămâne fără post, ci au aflat dintr-un comunicat oficial al Departamentului Justiţiei.

Informaţia a fost confirmată la CNN chiar de adjunctul procurorului-general.

Coincidenţă sau nu, decizia a venit la o zi după ce, la Fox News, unul dintre prezentatorii TV preferaţi ai lui Donald Trump a sugerat acest lucru.

Liderul de la Casa Albă a acuzat în repetate rânduri că oficiali rămaşi în funcţie de pe vremea fostei administraţii încearcă să-l saboteze, mai ales prin scurgerea de informaţii către presă.