Sari la conținut

A demisionat şeful comunităţii agenţiilor de informaţii din SUA

James Clapper, directorul National Intelligence, a demisionat astăzi. Oficialul în vârstă de 75 de ani şi-a anunţat decizia într-o scrisoare trimisă Congresului.

James-Clapper

O astfel de mişcare era aşteptată, notează BBC. Odată cu schimbarea administraţiei, toţi directorii agenţiilor care funcţionează în domeniul informaţiilor şi securităţii vor fi înlocuiţi.

În scrisoarea trimisă Congresului, James Clapper precizează că demisia l-a făcut să se simtă bine. El a coordonat din acest post cele 17 agenții de informații ale SUA.

James Clapper spune şi că mai are 64 de zile înainte să-şi părăsească postul. Ceea ce înseamnă că demisia sa devine efectivă odată cu încetarea mandatului de preşedinte al lui Barack Obama. Este, în acelaşi timp, un semnal pentru Donald Trump că trebuie să grăbească procedurile de tranziţie, comentează analiştii politici.

James D. Clapper a fost numit în funcţie în anul 2010, de preşedintele Barack Obama şi a fost aprobat în unanimitate de membrii Senatului, scrie News.ro. Funcţia de director al comunităţii de informaţii a fost creată după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, care au scos în evidenţă lipsa de comunicare şi de cooperare între diversele agenţii şi servicii de informaţii din Statele Unite.

Preşedintele George W. Bush a decis în 2005 să înfiinţeze acest post pentru a asigura integrarea tuturor serviciilor de acest tip din ţară.

Printre atribuţiile sale, directorul comunităţii de informaţii este principalul consilier pe probleme de informaţii al preşedintelui, al Consiliului Naţional de Securitate şi al Consiliului pentru Securitate Internă. Oficial, el supervizează activitatea serviciilor de informaţii din ţară, printre care se numără CIA, FBI şi NSA.