Se vor întâlni curând. Ce au mai stabilit Donald Trump și președintele Chinei în prima lor conversație

Data actualizării: Data publicării:
Donald Trump Holds Campaign Town Hall In Tampa
Foto: Gulliver/ Getty Images

Președintele Chinei i-a transmis lui Donald Trump, în prima lor conversație telefonică de la alegerile din SUA, că trebuie să coopereze pentru dezvoltarea economică a celor două țări. De asemenea, Xi Jinping și președintele ales al Statelor Unite au stabilit că vor avea o întrevedere în curând, potrivit presei chineze. 

Donald Trump Holds Campaign Town Hall In Tampa
Foto: Gulliver/ Getty Images

„Ambele țări trebuie să își îmbunătățească măsurile de coordonare, să promoveze dezvoltarea economică a celor două state și a lumii, să extindă ariile de schimb și cooperare, să se asigure că ambele state primesc beneficii mai tangibile și să lupte pentru o dezvoltare a relațiilor China-SUA”, a fost mesajul președintelui Chinei pentru Donald Trump, conform televiziunii chineze, CCTV.

Potrivit CCTV, Donald Trump i-a spus președintelui chinez că este dispus să lucreze alături de China. 

De asemenea, și staff-ul președintelui ales al SUA a emis un comunicat în legătură cu discuția avută cu președintele chinez. 

„Cei doi lideri și-au exprimat respectul reciproc și președintele ales Donald Trump a precizat că este de părere că cei doi președinți vor avea una dintre cele mai puternice relații pentru ca ambele țări să se dezvolte”, a transmis staff-ul lui Donald Trump, conform Washington Post.

Politica externă a președintelui ales al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se prezintă ca un mare salt în necunoscut, dat fiind că declarațiile din campanie ale miliardarului au fost neclare și, pe alocuri, contradictorii, scrie Agerpres.

În campanie, Donald Trump a acuzat de multe ori China de a fi „inamicul" Americii care îi „fură" locurile de muncă din țară, de manipulare a monedei americane și a amenințat cu un război comercial împotriva celei de-a doua puteri mondiale. 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri