Sari la conținut

De ce americanii au alegerile marți? Date și curiozități despre votul din SUA

Procesul electoral american - unic în lume - este fascinant prin particularitățile lui, care au dat naștere, de-a lungul vremii, unor situații inedite. Iată câteva date, cifre și curiozități:

Hillary Clinton Holds Post-Super Tuesday Rally In NYC

Gulliver/GettyImages

Hillary Clinton e prima femeie care ajunge în finala pentru Casă Albă din partea unui mare partid, dar nu e nicidecum prima femeie care candidează la preşedinţia Statelor Unite.
Premiera avea să o marcheze în urmă cu aproape 150 de ani Victoria Woodhull. În 1872. Unii spun că nu era o candidatură validă pentru că tânăra Victoria nu avea încă 35 de ani, vârstă minimă legală, dar nici nu s-a mai ajuns la această dezbatere. Voturile pentru celebra şi controversata sufragetă nici măcar nu au fost contorizate. Erau prea puţine. Dar Victoria este cea care a spart gheaţa mult înainte că femeile în America să aibă măcar dreptul de să voteze.

***

Americanii ar putea alege o femeie preşedinte şi nu e prima dată când au această opţiune pe buletinul de vot. În 1884, au avut chiar posibilitatea să aleagă o echipa 100% feminină pentru Casă Albă, cu o femeie candidat la Preşedinţie şi o altă pentru funcţia de vicepreşedinte (Belva Ann Lockwood, respectiv Marietta Stow, nominalizate din partea Partidului pentru Drepturi Egale). Erau însă outsidere, neimplicate în adevărata finală. Aveau să mai treacă exact 100 de ani până când democraţii să pună o femeie pe buletinul de vot, ca vicepreşedinte (este vorba de Geraldine Anne Ferraro, coechipiera lui Walter Mondale, învins însă în alegerile prezidențiale din 1984 de republicanul Ronald Reagan). Şi a mai trecut încă un sfert de secol până când republicanii aveau să facă şi ei acelaşi lucru. (Sarah Palin, coechipiera lui John McCain în alegerile din 2008 câștigate de Barack Obama).

***

De câteva ori, în istoria alegerilor americane, rezultatul a fost la mustaţă. Şi în cel puţin un caz Camera Reprezentanţilor a decis prin vot cine să fie preşedinte. În 1876. Din cauza disputelor din câteva state şi a acuzaţiei că unul dintre electorii din Oregon nu era eligibil, niciunul dintre candidaţi nu a reuşit să obţină din prima cele 185 de voturi ale electorilor de care era nevoie pentru a câştiga. Congresul a decis formarea unei comisii electorale. La capătul unor lungi negocieri, candidatul republican a fost ales. Trecuseră patru luni de la votul popular. În martie 1877, Rutherford Hayes era învestit în funcţie şi promitea că nu va sta la Casă Albă decât un mandat. Şi s-a ţinut de cuvânt.

gore bush ziare GettyImages-734309

Foto: Gulliver/GettyImages

În anul 2000, Al Gore îşi recunoştea înfrângerea în faţa lui George Bush junior. Avea să afle, însă, chiar atunci, în noaptea alegerilor, că în statul decisiv Florida îi despărţeau doar câteva sute de voturi. La 3 dimineaţa, Al Gore l-a sunat pe Bush să-i spună că nu renunţă şi va duce lupta până la capăt. A fost unul dintre cele mai disputate scrutine. Democraţii au cerut să fie renumărate voturile din statul Florida. După o încordată şi rapidă dispută în justiţie, o sentinţă favorabilă şi una nu, Curtea Supremă le-a respins cererea şi George Bush junior a fost confirmat în funcţie. Al Gore avea o jumătate de milion de voturi în plus, dar cinci electori în minus. De 112 ani nu se mai întâmplase aşa ceva.

***

Donald Trump And Mike Pence Hold Campaign Rally In Cleveland

Gulliver/GettyImages

Donald Trump e un traseist politic chiar şi după standardele româneşti. Câţi ştiu că republicanul care candidează acum la Preşedinţie a fost aproape un deceniu democrat? Iar când era democrat a susţinut un candidat la Preşedinţie republican? E greu de refăcut firul afilierilor politice ale magnatului, dar ştim că la sfârșitul anilor 80 era republican sadea.  În 1999, însă, Donald Trump trece la Partidul Reformator şi chiar încearcă o candidatura la Preşedinţie, pentru că doi ani mai târziu să facă saltul în tabăra democraţilor. În 2008 era democrat când hotărăşte să susţină la Preşedinţie un republican. Un an mai târziu, trece oficial înapoi la republicani pentru ca în 2011 să plece şi să se declare independent. Pentru doar 5 luni. În 2012 se întoarce în Partidul Republican promiţând că acolo va rămâne.

***

Final Presidential Debate Between Hillary Clinton And Donald Trump Held In Las Vegas

Foto: Gulliver/GettyImages

Hillary Clinton a aşteptat opt ani nominalizarea pentru Casă Albă. Prima încercare o făcea în 2008, când democraţii îl preferau însă drept candidat pe Barack Obama. Acum ea are susţinerea fostului adversar, aflat la al doilea mandat.

Dar primul preşedinte american în funcţie care a îndemnat şi sprijinit o femeie să candideze la funcţia supremă a fost Dwight Eisenhower. În 1960, aşadar acum mai bine de 50 de ani, el o susţinea pe Oveta Hobby. Care însă nu a candidat.

***

Dewey Defeats Truman Newspaper

Underwood Archives/GettyImages

În 1948, competiţia pentru Biroul Oval era aşa de strânsă, încât era greu să prezici cine va câştiga. Ziarul Chicago Daily Tribune a pariat greşit şi a tipărit chiar o ediţie cu titlu enorm pe prima pagină... „Dewey îl învinge pe Truman”. Ales preşedinte, Harry Truman se fotografia cu ziarul în mână - un instantaneu memorabil.

***

În 1987, Donald Trump plătea aproape 100 de mii de dolari că să-şi publice ideile politice în trei ziare de mare tiraj. Pentru unii, era semnalul că va candida. Nu atunci. Care erau, în mare, ideile? Că America se lasă dominată de alte ţări, că plăteşte din buzunarul ei pentru securitatea altora, că politicienii americani au ajuns de râsul lumii. În mare, acelaşi discurs ca astăzi despre eşecul american... numai că se întâmpla în urmă cu 30 de ani. Atunci preşedinte nu era democratul Barack Obama, ci Ronald Reagan, republican.

***

Americanii au acum o femeie candidat cu şanse pentru Casă Albă, dar le-a luat o sută de ani şi mai bine să le dea femeilor dreptul să voteze. Primele revendicări pe această tema apăreau la mijlocul secolului al XIX-lea. Abia în 1920 avea să între în vigoare un amendament la Constituţie care le permitea femeilor să voteze. Celor albe. Căci mai aveau să treacă încă aproape 50 de ani până când aveau să fie eliminate toate piedicile şi toţi americanii, inclusiv cei de culoare, obţineau cu adevărat acest drept, la nivel naţional. În unele state, lucrurile s-au mişcat mai repede, dar totuşi asta nu se întâmplă demult. 

***

La alegerile de anul acesta, în spatele celor doi candidaţi intens mediatizaţi şi cu şanse de a fi aleşi sunt cel puţin alţi patru americani care şi-au scris numele pe buletinele de vot. Iar dintre ei, candidata verzilor, Jill Stein, iese în evidenţă.

Green Party Presidential Candidate Jill Stein Holds Rally In New York City

Jill Stein FOTO: Gulliver/GettyImages

Într-o confruntare directă, probabil că ar face ca Donald Trump să pară searbăd. Medic de profesie, devenit activist pentru mediu, Jill Stein face gesturi provocatoare care de multe ori au trimis-o după gratii chiar în campania electorală. În toamna lui 2012, a fost arestată de două ori. O dată pentru că a dat buzna la dezbaterea principalilor doi candidaţi, reclamând că partidele mici sunt discriminate şi nebăgate în seama... Două săptămâni mai târziu pentru că a încercat să le dea de mâncare unor activişti care protestau căţăraţi în copaci faţă de construirea unei conducte. Anul acesta, în septembrie, un nou mandat de arestare a fost emis pe numele ei.  Mâzgălise cu vopsea un buldozer la o demonstraţie împotriva unei conducte care trecea pe teritoriul locuit de amerindieni. Ulterior, ea declara: ar fi fost total aiurea să nu fac şi eu ceva, oricât de neînsemnat, ca să îmi arăt susţinerea.

***

Donald Trump era întrebat dacă va candida la Preşedinţie încă din 1980. Era la vremea respectivă un foarte tânăr, dar şi foarte înstărit om de afaceri ahtiat după publicitate. Avea doar 34 de ani. Primul contact cu ideea unei candidaturi a fost câţiva ani mai târziu, când un republican cu influenţă îl testa. Dar magnatul nu era interesat. În 2000, când a trecut de la republicani la Partidul Reformator, Donald Trump s-a înscris în cursa internă. După câteva succese de parcurs, abandona, însă, convins că partidul nu îi putea asigura anvergura de care era nevoie. Era cotat cu 7 la sută la nivel naţional înaintea unui scrutin în care adversari i-ar fi fost George Bush junior şi Al Gore.

***

Nu întotdeauna candidatul votat de cei mai mulţi alegători ajunge preşedinte. Nici măcar în cea mai veche democraţie modernă din lume. În anul 2000, democratul Al Gore avea cu o jumătate de milion mai multe voturi decât George W. Bush. Dar juniorul avea voturile mai multor electori. Trecea cu unul de numărul minim necesar, dar îi era de ajuns că să ajungă la Casa Albă. Iar patru ani mai târziu avea să fie reales. Fără nicio emoţie.

***

Poate că americanii vor avea o femeie preşedinte, poate că nu. Cu siguranţă, nu ar fi primii. Argentina a intrat în istorie că prima ţară care a avut o femeie preşedinte. Nu pentru că ar fi fost aleasă, ci pentru că a fost delegată de soţul ei, prea bolnav ca să conducă. Isabel de Peron era învestită preşedinte al Argentinei în 1974. După 30 de ani şi mai bine, argentinienii chiar aveau să îşi aleagă o femeie preşedinte, dar deja nu mai era o premieră în lume. Prima ţară care şi-a ales democratic o femeie şef de stat a fost Islanda. În 1980. Şi pe aceeaşi femeie - Vigdís Finnbogadóttir - au ales-o islandezii de încă trei ori. Până în 1996 când nu a mai candidat. Constituția islandeză nu limitează numărul de mandate.

***

New York Sports Clubs Gets In The Election Spirit With Hillary Clinton And Donald Trump Boxing Inspired Class

Gulliver/GettyImages for New York Sports Clubs

Aceste alegeri americane vor stabili, oricare ar fi rezultatul, ori o premieră, ori un record… O femeie preşedinte ar fi premieră, iar recordul - cel mai în vârstă preşedinte, dacă va câştiga Donald Trump. Are 70 de ani, trecuţi binişor deja. Ronald Reagan încă nu îi împlinise la învestire. Dar nici nu mai avea mult. Hillary Clinton e şi ea tot pe acolo. Dacă s-ar face un clasament - şi s-a făcut deja - doamna Clinton s-ar plasa pe locul doi, după Ronald Reagan, în vreme ce soţul ei a fost unul dintre cei mai tineri președinți. În 1992 când a fost ales, Bill Clinton avea 46 de ani. De atunci au trecut însă aproape 25 de ani.

***

În 1845, când au stabilit data alegerilor, americanii şi-au propus să le fie cât mai convenabil, ei fiind, în cea mai mare parte, agricultori. Să nu fie nici zi de mers la biserică, nici zi de târg... marţea era perfectă! 

Între timp, însă, America s-a schimbat. Şi marţea tocmai asta este, o zi de lucru. Încercările de a face din ziua alegerilor zi liberă în toate statele, Ziua Democraţiei, au eşuat... Chiar recent... O dată, în 2005. A doua oară în urmă cu doi ani. În unele state, Ziua Alegerilor este zi nelucrătoare, dar, în general, nu. Sunt state în care angajaţii pot primi două ore dispensă, ca să meargă la vot, ori la început de program, ori la final. Dar oricum secţiile de votare sunt deschise cel puţin 12 ore în ziua votării, în orice stat. Şi mai sunt şi alte variante de a vota decât cea convenţională.

Alegerile prezidenţiale americane sunt mereu în noiembrie şi mereu marţi. De 171 de ani încoace, prin lege. Trebuie să fie negreşit ziua de marţi de după prima zi de luni din noiembrie. Pare alambicat, dar e cât se poate de logic pentru America anului 1845, o Americă eminamente agricolă, în care oamenilor le lua o zi să meargă să voteze. Nu putea să fie luni, că le lua o zi să meargă la vot şi ar fi trebuit să plece de duminică, zi de odihnă. Nu putea să fie miercuri, că era zi de târg. Şi aşa s-a ajuns la varianta marţi. Şi trebuia să fie nici prea devreme, nici prea târziu. Există riscul să nu fie timp pentru Colegiul Electoral care se întruneşte în decembrie. Cu ziua de marţi de după prima zi de luni acest risc dispare. Şi aşa a rămas din 1845 încoace.

Urmăriți alegerile din SUA la Digi24, chiar dacă este marți, zi de lucru, și chiar dacă este noapte! Digi24 va reflecta în direct, în ediții speciale, procesul electoral american, în noaptea de marți spre miercuri. Fiți primii care află nemijlocit cum decurge una dintre cele mai strânse și mai costisitoare curse electorale din istoria Statelor Unite. Oricine va ieși președinte, se va scrie istorie!

Citiți și: Sistemul electoral din SUA explicat