Sari la conținut

M. Geoană: Congresul ar putea decide cine va fi la Casa Albă

Mircea Geoană, fost ministru de externe și fost ambasador al României la Washington, atrage atenția că procesul electoral din Statele Unite s-ar putea să nu se încheie la 8 noiembrie, ci să intre în „prelungiri”, din cauza rezultatului extrem de strâns.

S-ar putea ajunge, la limită, la un vot în Camera Reprezentanților, dacă cei doi competitori vor fi la egalitate sau niciunul dintre candidați nu obține voturile necesare a 270 de colegii electorale.

„Oricum, sunt convins că cele câteva mii de avocați pe care cele două tabere i-au angajat deja se vor apuca cu hărnicie să depună contestații. Trump a spus că nu va recunoaște rezultatul alegerilor, dacă va fi strâns și va pierde. 8 noiembrie nu e decât începutul unei povești pe care nu aș fi crezut vreodată (..) să devină atât de dificilă și de greu de apreciat”, a declarat Mircea Geoană la emisiunea „24/7” de la Digi24, precizând că tocmai s-a întors din Statele Unite.

Context intern. „O lecție proastă pentru întreaga lume”

„Sunt alegerile cele mai ciudate, mai pline de tensiune şi de anxietate pe care le-am văzut vreodată în America. N-am văzut niciodată atât de multă violență verbală, un discurs atât de jos. N-am văzut niciodată argumente pe care nu aș fi crezut vreodată că am să le aud într-o discuție de campanie și dezbatere prezidențială în Statele Unite. Este un moment foarte, foarte complicat”, spune Mircea Geoană, fost ministru de externe și fost ambasador al României în SUA.

„Există o porțiune de public american, ca și în Marea Britanie la Brexit, care se simte perdant al globalizării, perdant al imigrației, care își vede locurile de muncă amenințate și care poate să creadă orice”, a explicat Mircea Geoană succesul pe care l-a avut Donald Trump, un om care vine din afara sistemului politic și care a îndrăznit să inducă ideea că procesul electoral american poate fi corupt.

„Îmi este teamă că există un curent de opinie publică și-n America, și-n Occident, și-n multe alte țări, și la noi, care este mult mai violent, mult mai vitriolic, bazat pe o nemulțumire profundă pentru inegalitățile din societate”, a mai spus Mircea Geoană. El a explicat astfel și de ce discursul lui Bernie Sanders (fost candidat democrat) a avut priză la public, iar acum acest fel de discurs lipsește din dezbaterea celor doi finaliști ai cursei electorale. Asta va face ca o parte din electoratul tânăr, care în mod obișnuit ar fi votat cu Hillary Clinton, să stea acasă sau chiar să voteze cu Trump, este de părere Mircea Geoană.

„N-am văzut atât de multă inoculare , dincolo de limita raționalului și a rezonabilului în America, ca în această campanie. Este o lecție proastă pentru întreaga lume, este o imagine proastă pe care America o propagă la nivelul întregii lumi”, a adăugat fostul șef al diplomației.

Pe de altă parte, Mircea Geoană spune că lucrurile s-au degradat gradual, nu din cauza unui Trump venit peste noapte. Rețelele sociale și social media au jucat un rol extrem de important în polarizarea societății și în radicalizarea ei, a menționat Mircea Geoană.

Contextul internațional. Nici Europa nu se simte prea bine

Efortul pe care noul președinte american va trebui să-l facă pentru a se crea o minimă punte de comunicare în interiorul comunității americane și - după aceea cu aliații, partenerii și adversarii Americii - va fi o muncă extrem de complicată și mă aștept la o perioadă prelungită, spune Mircea Geoană.

Nici în Europa situația nu este simplă:  sunt alegeri complicate în Franța, alegeri complicate în Olanda, alegeri complicate în Germania, referendum foarte complicat în Italia, Ungaria și Polonia care dau niște semnale extrem de preocupante și o Românie care intră într-o zonă de incertitudine, a arătat Mircea Geoană.

„Și chiar dacă există un minim consens strategic în România, va fi o perioadă în care și noi (...) va trebui să strângem centura de siguranță, pentru că vin vremuri cu mare, mare zguduială, vin vremuri cu reașezări economice, strategice, politice, curente populiste, radicale, curente care aduc din nou cele mai proaste instincte din ființa umană sunt acum resuscitate, reambalate și reprezentate publicului ca ideologii noi.

Ce i-ar avantaja pe români: Hillary sau Trump la Casa Albă?

Este important și pentru români cine va fi la Casa Albă, spune Mircea Geoană. Trump, de pildă, vede diferit relația cu Rusia. „El vede relația cu o putere în declin, Rusia, și cu o putere în ascensiune, China, ca un joc de sumă nulă și spune: OK, dacă vreau să contrabalansez China, am nevoie de Rusia și atunci, în accepțiunea lui, interesul țărilor ăstora mai mici, din centrul și estul Europei, este mult mai puțin important pentru America decât găsirea unui aliat în contracararea Chinei.

Hillary, în schimb, pentru noi ar fi o soluție mult mai bună, pentru că ea înțelege că o Rusie care este în declin, dar devine mult mai agresivă, tocmai pentru că este vulnerabilă, este în declin economic, apelează la un naționalism, la agresivitate, la război și la umflatul de mușchi strategic, reprezintă un semn de întrebare foarte mare pentru noi”, spune Mircea Geoană, subliniind că „declinul Rusiei este mai periculos decât ascensiunea Chinei”.

Dacă vine Trump la Casa Albă, evident nu o să se întâmple nimic peste noapte, dar este clar că va fi o schimbare de direcție, care va avea o primă consecință: „Sunt aproape sigur că sancțiunile pe care SUA și Europa le-au impus Rusiei vor fi puse sub semnul întrebării foarte rapid, poate chiar în decembrie. Nu cred că vreun președinte american va da mână liberă Rusiei, asta n-o să se întâmple niciodată, dar e posibil să se încerce o reașezare a dialogului dintre America și Rusia pe baze mai constructive. Să nu uităm că Hillary Clinton ca secretar de stat a încercat să facă „reset”. Îi cunosc bine pe cei din echipa ei și să știți că nu a uitat modul în care a fost tratat de către ruși un gest de bunăvoință”, a declarat Mircea Geoană la Digi24.

Nimeni nu are interes să aibă relații proaste cu Rusia, dar faptul că Rusia a ales o cale atât de zgomotoasă să își mascheze de fapt șubrezenia economică ne face să fim foarte, foarte atenți, a adăugat fostul ministru de externe.

El crede că va fi o schimbare pe politică europeană importantă, dacă la Casa Albă va veni Hillary Clinton: „Mă aștept ca Hillary că reangajeze Europa într-o manieră extrem de energică și de rapidă, va încerca să apropie Europa mult mai repede”.

Mircea Geoană a explicat și filosofia lui Trump: „Cred că Trump, ca om de afaceri, se va uita întâi: Ce-mi iese? Ce ne iese? Care e interesul american economic și comercial, după aceea strategic, deci va fi o lume care va avea un element de incertitudine suplimentar. O administrație Trump nu va fi o administrație care să scoată de pe traseu interesele americane și occidentale în lume, dar va aduce un element suplimentar de certitudine într-o lume care are deja exces de incertitudine. Combinația de factori de incertitudine poate să ducă la elemente foarte convulsive, la reacții și calcule ale altor puteri, globale sau regionale, gen Turcia, gen Rusia, și deci la alte consecințe”, a atras atenția Mircea Geoană.

În consecință, recomandarea lui este: „multă luciditate și centuri de siguranță, pentru că vom avea o perioadă cu asfalt românesc la nivel global”.