VIDEO. Trump, evacuat de urgență de pe scenă

Data publicării:
trump evacuat

Candidatul republican la Casa Albă, Donald Trump, a fost evacuat de urgenţă de pe scenă, în timp ce ţinea un discurs la un miting electoral în oraşul Reno, din statul Nevada.

Membrii echipei de securitate au sesizat un posibil pericol şi l-au scos de urgenţă pe miliardar din sală, protejându-l cu propriile corpuri.

Un bărbat a fost reţinut. Iniţial, se spunea că era înarmat, dar informaţia s-a dovedit greşită.

Protestatarul care a provocat incidentul a susţinut apoi că este republican, dar că îl consideră pe Donald Trump un pericol pentru ţară.

Magnatul american s-a întors după câteva minute la microfon ca să-şi reia discursul, dar nu înainte de a le mulţumi celor de la Secret Service pentru intervenţia promptă.

Nu este prima dată când candidatul republican se confruntă cu incidente electorale sau este evacuat de pe scenă, ca măsură de precauție, de către agenții Secret Service.

În martie, miliardarul a susţinut că un membru al organizaţiei teroriste Stat Islamic a venit la un miting de-al său şi a încercat să-l atace. Este vorba despre un bărbat care a încercat să urce pe scenă, în timpul unui discurs al candidatului republican din Ohio. Agenţii care îl păzesc au intervenit imediat pentru a-l proteja, iar bărbatul a fost scos din sală.

În iunie, un bărbat înarmat cu un pistol a fost reținut la un miting al lui Donald Trump, în Texas.

În august, au avut loc incidente în oraşul american Minneapolis, la un miting al candidatului republican. Zeci de manifestanţi furioşi au încercat să pătrundă în sala în care candidatul la preşedinţia SUA avea o întâlnire cu susţinătorii săi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri