Atacatorul din Las Vegas ar fi țintit unul dintre cele mai mari festivaluri din SUA

Data actualizării: Data publicării:
lollapalooza-festival-2017
Foto: Lollapalooza

Misterul motivului pentru care Stephen Paddock a ucis 58 de oameni și a rănit aproape 500 la un festival de muzică country din Las Vegas se adâncește. Potrivit unor surse citate de presa americană, bărbatul de 64 de ani a închiriat două camere de hotel lângă unul dintre cele mai mari festivaluri din Statele Unite: Lollapalooza. Aproximativ 100.000 de oameni au participat în fiecare zi a festivalului din Chicago.

lollapalooza-festival-2017
Foto: Lollapalooza

Stephen Paddock a închiriat două camere de hotel cu vedere la parcul în care are loc an de an festivalul Lollapalooza, în luna august, cu două luni înainte să comită cel mai sângeros atac armat din istoria modernă a SUA.

Însă, potrivit unor surse din poliție, el nu s-a mai prezentat la check-in. El a făcut rezervările pe o perioadă de patru zile, adică pe toată perioada evenimentului.

Din aceste camere, Paddock ar fi avut o vedere perfectă a intrării festivalului și asupra unei dintre cele mai mari porți de evacuare. De asemenea, cel puțin trei scene ar fi fost în fața lui, iar alte două în stânga și în dreapta.

Chicage Tribune relatează că sute de mii de oameni au participat la eveniment, printre care și fetele fostului președinte Barack Obama, Malia și Sasha.

De altfel, ieri au apărut informații că Stephen Paddock a închiriat o cameră de hotel și în luna septembrie pe perioada unui alt festival: Life is Beautiful, desfășurat în perioada 22-25 septembrie, în Las Vegas.

Potrivit sursei citate, anchetatorii consideră acum că bărbatul ar fi avut în vedere și alte ținte până să comită atacul sângeros de la Festivalul Route 91 Harvest.

„Oricare ar fi motivul acestui individ, de a cauza atât de mult rău, noi încă nu l-am înțeles. A trăit o viață secretă pe care nu o vom înțelege pe deplin”, a spus șeriful Joseph Lombardo.

Pe 1 octombrie, Stephen Paddock a deschis focul de la etajul 32 al hotelului Mandalay Bay din Las Vegas asupra a 22.000 de oameni adunați în apropiere pentru un concert de muzică country, în cel mai sângeros atac de acest gen din istoria modernă a SUA.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri