Sari la conținut

C. Bernstein: Declarațiile lui Trump amintesc de dictatori, inclusiv de Stalin și Hitler

Carl Bernstein, unul dintre jurnaliștii care au făcut publică afacerea Watergate, un scandal care a dus la o criză politică majoră în SUA, culminând cu demisia președintelui Richard Nixon, a denunțat declarațiile președintelui Donald Trump la adresa presei și a spus că actualul lider de la Casa Albă are o retorică mai periculoasă decât cea a fostului președinte Richard Nixon, relatează luni Washington Post, preluând o intervenție a lui Bernstein la postul CNN.

trump2

Foto: Guliver/GettyImages

Reporterul ale cărui dezvăluiri au dus la demisia unui președinte „paranoic, manipulator și distructiv” a declarat că „atacurile lui Trump la adresa presei, pe care o prezintă drept dușmanul poporului american, sunt mai perfide decât atacurile lansate de Richard Nixon împotriva presei”.

În timp ce Nixon își ataca adversarii în privat, comentariile publice ale lui Trump amintesc de „dictatori și autocrați, inclusiv de Stalin și Hitler”, a apreciat Carl Bernstein, care a explicat că și percepția publică e un factor care agravează retorica actualului președinte american și o face mai periculoasă decât a lui Nixon.

„În perioada scandalului Watergate exista un consens civic cu privire la ce înseamnă o conduită acceptabilă din partea unui președinte, iar acest consens nu mai există acum în țară. Trump e de necontrolat, derulând un atac demagogic asupra instituțiilor democrației. Trăim vremuri în care tendințele autoritare sunt teribile”, a subliniat Bernstein.

„Presa este dușmanul. Dușmanul, înțelegi? Sigur, nu te comporta ca atare, fă-le jurnaliștilor cinste cu ceva de băut, fii drăguț, fă-te că îi placi, că încerci să îi ajuți. Dar nu îi ajuta pe nenorociți. Niciodată. Pentru că încearcă să ne înfigă un pumnal în vintre”, spunea Nixon în februarie 1971, în primul său mandat, potrivit Washington Post.

Președintele făcea aceste afirmații în prezența unei singure persoane: Thomas H. Moorer, pe atunci Șef al Statului Major interarme. Detalii despre discuția dintre cei doi au fost făcute publice abia mai târziu.

Trump li se adresa celor 25 de milioane de oameni care îl urmăresc pe Twitter când a spus că cele mai multe organizații media din SUA sunt „dușmanii poporului american”, după mai multe săptămâni în care în presă au apărut relatări despre scandalurile și haosul de la Casa Albă.

„Nu suntem dușmanii poporului american. În realitate, suntem chiar ultima șansă a poporului american în fața unui președinte înclinat spre dictatură și tiranie”, a încheiat Carl Bernstein.