Compania Disney este acuzată că spionează copiii. Cazul ajunge la tribunal

Data publicării:
disney

Walt Disney Company este acuzată că se foloseşte de aplicaţiile sale de smartphone şi tabletă pentru a spiona copiii care le folosesc, fiind chemată în faţa unei instanţe din California, relatează News.ro.

Compania, care tocmai a anunţat că îşi va retrage conţinutul de pe Netflix pentru a-şi crea propriul serviciu de video streaming, a fost chemată în faţa unei instanţe din California, unde este acuzată că aplicaţiile sale colecţionează informaţii despre copii, care sunt apoi vândute firmelor de advertising.

Aplicaţiile Disney ar include componente software specializate în urmărirea şi colecţionarea datelor despre comportamentul online al utilizatorilor. Deşi este o tehnică des folosită de dezvoltatori pentru aplicaţiile mobile, problema în acest este că la mijloc sunt copii.

Acest comportament contravine COPPA (Children’s Online Privacy Protection Act), o lege adoptată de Congresul american în 1999 pentru a proteja intimitatea online a copiilor. Conform acestui act, colectarea datelor în cazul copiilor cu vârste mai mici de 13 ani nu se poate face decât cu acordul părinţilor.

Într-un comunicat oficial, Disney neagă că aplicaţiile sale ar încălca COPPA şi spune că este vorba de neînţelegerea reglementărilor legale din partea reclamantului.

Disney nu se află la prima abatere de acest gen. În 2011, filiala Playdom a companiei americane a fost amendată cu 3 milioane de dolari pentru exact acelaşi lucru ca în noul proces.

În total, sunt vizate 42 de aplicaţii Disney:

AvengersNet
Beauty and the Beast
Perfect Match
Cars Lightening League
Club Penguin Island
Color by Disney
Disney Color and Play
Disney Crossy Road
Disney Dream Treats
Disney Emoji Blitz
Disney Gif
Disney Jigsaw Puzzle!
Disney LOL
Disney Princess: Story Theater
Disney Store Become
Disney Story Central
Disney Magic Timer
Disney Princess: Charmed Adventures
Dodo Pop
Disney Build It Frozen
DuckTales: Remastered
Frozen Free Fall
Frozen Free Fall: Icy Shot
Good Dinosaur Storybook Deluxe
Inside Out Thought Bubbles
Maleficent Free Fall
Miles from Tomorrowland: Missions
Moana Island Life
Olaf's Adventures
Palace Pets in Whisker Haven
Sofia the First Color and Play
Sofia the First Secret Library
Star Wars: Puzzle DroidsTM
Star WarsTM: Commander
Temple Run: Oz
Temple Run: Brave
The Lion Guard
Toy Story: Story Theater
Where's My Mickey?
Where’s My Water?
Where's My Water? 2
Zootopia Crime Files: Hidden Object

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri