Sari la conținut
News Alert

Consilier numit de Trump, concediat după ce l-a criticat

Un consilier de rang înalt din Consiliul pentru Securitate Naţională a fost concediat şi transferat la vechiul său loc de muncă, după ce a criticat administraţia Donald Trump pentru politicile sale privind latino-americanii, a declarat o purtătoare de cuvânt a Casei Albe, citată de CNN.  Sanders a subliniat că cei care nu sunt de acord cu preşedintele Donald Trump nu ar trebui să lucreze la Casa Albă.

Donald Trump Speaks With Russian Leader Vladimir Putin From The White House

Foto: Gulliver/ Getty Images

Craig Deare a fost concediat, vineri, din postul de consilier la Divizia pentru Emisfera Occidentală din cadrul Consiliului Naţional de Securitate şi „trimis înapoi la postul său original”, de profesor la Universitatea Naţională de Apărare, a spus o purtătoare de cuvânt a Preşedinţiei, Sarah Sanders, potrivit News.ro.

El fusese numit în Consiliul Naţional de de Securitate de administraţia Trump.

Deare a criticat, joi, într-un discurs rostit la Wilson Center, din Washington, politicile preşedintelui faţă de America Latină. De asemenea, el a criticat modul în care funcţionează Casa Albă în ansamblu, a declarat o sursă prezentă la discurs citată de Politico.

Nu este pentru prima dată când un înalt oficial din administraţia SUA a fost îndepărtat din funcţie din cauza comentariilor legate de Trump.

Consultantul republican Shermichael Singleton, numit în Departamentul pentru Locuinţe şi Dezvoltare Urbană, a fost concediat săptămâna trecută pentru un articol scris înainte de alegeri, în care îl critica pe actualul lider de la Casa Albă.