Cum stă în sondaje Donald Trump la un an de la alegerea sa ca președinte

Data publicării:
Donald Trump Holds Campaign Rally In Dallas
Foto: Guliver/GettyImages

Donald Trump nu stă deloc bine în sondaje, la aproape un an de la alegerea sa ca președinte. Este cel mai prost rezultat pentru un președinte în acest stadiu al mandatului său în istoria recentă a SUA. La un an de la alegerea sa la Casa Albă, două treimi dintre americani consideră că Donald Trump a făcut „puțin sau nimic”, potrivit unui sondaj publicat duminică. Această percepție publică vine în condițiile în care ancheta cu privire la posibila ingerință rusă în alegerile americane de anul trecut se accelerează la Washington odată cu formularea a trei prime inculpări, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Donald Trump Holds Campaign Rally In Dallas
Foto: Guliver/GettyImages

Potrivit acestui sondaj dat publicității de Washington Post și de canalul de televiziune ABC News, 59% dintre persoanele chestionate dezaprobă acțiunile președintelui american, ales la 8 noiembrie 2016 și care și-a preluat efectiv mandatul după învestirea la 20 ianuarie, când cota sa de popularitate era de numai 37%.

Este cel mai prost rezultat pentru un președinte în acest stadiu al mandatului său în istoria recentă a SUA, menționează cotidianul citat.

65% dintre persoanele intervievate consideră că miliardarul republican a făcut „puțin sau nimic”, în timp ce el nu încetează să se laude cu bilanțul său. Opiniile sunt negative în fiecare dosar: economie (53%) în pofida indicilor pozitivi, sistemul de sănătate (70%), unde nu a reușit să treacă nicio reformă, sau gestionarea amenințării teroriste (55%) după atacul sângeros de marți la New York.

Și chiar reforma fiscală anunțată săptămâna aceasta și considerată drept măsură emblematică pentru mandatul său a fost primită nefavorabil de majoritatea celor intervievați.

În același timp, circa 53% dintre americani consideră că leadership-ul SUA s-a diminuat în lume sub președinția lui Donald Trump.

În schimb, 58% dintre cei intervievați aprobă modul în care procurorul special Robert Mueller conduce investigațiile federale privind suspicinile despre o eventuală complicitate a echipei de campanie a lui Donald Trump și Rusia înainte de alegerile prezidențiale.

Această anchetă s-a accelerat odată cu punerea sub acuzare la 30 octombrie a trei membri ai echipei de campanie a magnatului imobiliar, între care fostul său director de campanie Paul Manafort.

Și acest dosar continue să bulverseze președinția. Canalul NBC News relata duminică, citând numeroase surse apropiate dosarului, că anchetatorii federali au acumulat „suficient dovezi” pentru a lua în considerare inculparea lui Michael Flynn, fost consilier pentru securitatea națională al președintelui Donald Trump.

Flynn a fost demis rapid pentru că nu a raportat cu exactitate contactele sale cu responsabili ruși în timpul campaniei. Anchetatorii analizează, de asemenea, activitățile sale de lobby, în special în favoarea Turciei.

Confruntat cu aceste evoluții din anchetă, Donald Trump a respins din nou orice „complicitate” cu Rusia.

În același timp, liderul minorității democratice din Camera Reprezentanților, Nancy Pelosi, a declarat la CNN că o procedură de destituire a președintelui nu este o prioritate, chiar și în cazul unei victorii democratice în alegerile parlamentare de anul viitor.

„Avem responsabilitatea, înainte de toate, de a uni națiunea”, a afirmat ea, subliniind că ancheta nu a descoperit încă fapte precise care să-l acuze pe Donald Trump.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri