Împrumut de 1.000 de miliarde de dolari

Data publicării:
dolari gramezi foto california lottery fb

Guvernul Statelor Unite se va împrumuta o mie de miliarde de dolari anul acesta. Este o sumă de aproape două ori mai mare decât cea de anul trecut şi arată cum America se afundă în datorii. Pare totuşi să fie o faţă ascunsă a reformei fiscale, având în vedere că preşedintele american nu a menţionat absolut nimic despre acest lucru în discursul privind Starea Naţiunii de săptămâna trecută. Experţii financiari se aşteaptă ca în viitorul apropiat Statele Unite să se confrunte cu o problemă economică majoră.

A fost o săptămână nebună de știri care au venit după discursul lui Donald Trump de la Starea Uniunii. Așa că intenția împrumutului gigant a trecut oarecum neobservată. În cifre exacte, Trezoreria Statelor Unite se așteaptă anul acesta să împrumute nu mai puțin de 955 de miliarde de dolari, potrivit unui document publicat miercurea trecută și dat publicității de Washington Post.

Ar fi cea mai mare sumă împrumutată din ultimii șase ani și un pas de uriaș față de cele 519 miliarde de dolari împrumutate anul trecut.

Sunt mai multe variante ale acestei decizii. Trezoreria spune că împrumutul face parte din prognoza bugetară, în timp ce Comisia pentru buget a Congresului a anunţat că încasările vor fi mai scăzute din cauza noii legi fiscale și de aceea ar fi nevoie de acest împrumut.

O altă variantă pentru încurajarea împrumutului este posibilitatea de a cheltui mai mulți bani pentru infrastructură, armată, ajutor în catastrofe și alte programe interne, pentru care deficitul este deja semnificativ. Asta în condițiile în care președintele american se lăuda la bilanțul primului an de mandat că pe termen lung va acorda nu mai puțin de 1.200 de miliarde de dolari pentru a face noi drumuri „strălucitoare”.

Experţii avertizează că deficitul Statelor Unite va atinge o mie de miliarde de dolari până în 2019 și va rămâne acolo pentru o vreme. Donald Trump nu a spus însă nimic despre datoriile cu care se confruntă Statele Unite şi nici măcar despre defictul bugetar actual, dar împrumutul de o mie de miliarde de dolari oferă o imagine foarte clară - va ajunge la 5,4 % din PIB. Omisiunea preşedintelui american în discursul său prin care a avut numai cuvinte de laudă asupra economiei îi face pe analişti să creadă că America se confruntă cu o problemă economică majoră și nu doar pe termen lung, ci chiar acum.

Casa Albă a primit deja o mostră cu privire la cât de problematică ar fi această situație. Investitorii sunt preocupați de toate împrumuturile suplimentare și de probabilitatea unei inflații mai mari, motiv pentru care ratele dobânzilor la obligațiunile guvernamentale americane au atins cel mai înalt nivel din 2014.

Trezoreria lui Trump prognozează împrumuturi de peste o mie de miliarde de dolari atât pentru 2019, cât și pentru 2020. Înainte de preluarea mandatului, Donald Trump s-a descris ca „rege al datoriilor”, ceea ce şi pare să fie, deşi el a făcut campanie pentru reducerea datoriei publice, cea care a depăşit 20.600 de miliarde de dolari. Deocamdată nu pare să existe niciun apetit pentru restrângerea bugetară la Washington, însă piaţa ar putea forţa mâna Congresului mai devreme decât s-ar putea aştepta.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Prin ce trece acum Kate, detalii care te lasă fără cuvinte. Frumuseţea ei ar fi rămas doar o amintire. Noi...
Digi FM
Dorian Popa, întrebat dacă a înșelat-o pe Claudia, fosta lui iubită: "Am greșit. Cred că este de ajuns să...
Pro FM
Anda Adam a filmat de la etajul 28 furtuna din Dubai și străzile inundate pe care oamenii și-au abandonat...
Film Now
Zendaya, adevărul despre scenele intime din filmul „Challengers”: „Trebuia să ne simțim bine unul cu celălalt”
Adevarul
Turist italian șocat de mașinile scumpe din București: „Sunt mai multe BMW-uri decât în Germania" VIDEO
Newsweek
VIDEO Rachete SUA ATACMS au distrus 5 lansatoare rusești de 3.000.000.000$, în Crimeea într-o noapte
Digi FM
O femeie a încercat să obțină un împrumut cu un cadavru în scaun cu rotile: “Unchiule, mă asculți? Trebuie să...
Digi World
Un influencer din Rusia și-a lăsat fiul de o lună să moară de foame. L-a "hrănit" cu "lumina soarelui, nu cu...
Digi Animal World
Câinele din București care i-a emoționat pe internauți. Și-a așteptat răubdător stăpână în vârstă, în timp ce...
Film Now
Brian Cox critică performanța lui Joaquin Phoenix în filmul „Napoleon”: „Aș fi interpretat acel rol mult mai...