Kim Jong-un a primit planurile de atac asupra insulei americane Guam

Data publicării:
Kim Jong-un defends H-bomb test
Foto: Agerpres

Liderul nord-coreean Kim Jong-Un a primit de la armată planurile de atac cu rachete asupra insulei americane Guam din vestul Pacificului, a anunțat marți agenția oficială de presă a Coreei de Nord, KCNA, preluată de Reuters, transmite Agerpres.

Kim Jong-un defends H-bomb test
Foto: Agerpres

„Statele Unite, care au adus primele multe echipamente nucleare strategice în apropierea noastră, ar trebui să ia mai întâi decizia corectă și să arate prin acțiuni dacă doresc să reducă tensiunile din peninsula coreeană și să evite o ciocnire militară periculoasă”, a declarat liderul nord-coreean la primirea planurilor, conform KCNA.

Președintele a ordonat armatei nord-coreene să fie gata de atac în orice moment.

Secretarul american al apărării, Jim Mattis, a dat asigurări, luni, că SUA vor ști „în cîteva momente” traiectoria oricărei rachete lansate spre Guam și o vor doborî. El i-a avertizat pe nord-coreeni că „dacă trag asupra Statelor Unite, situația ar putea escalada foarte rapid, până la un război”.

Într-o primă apariție publică după două săptămâni, Kim Jong-un a inspectat luni comandamentul armatei și a examinat îndelung, împreună cu oficialii armatei, planurile de atac, potrivit KCNA. Analiști citați de Washington Post interpretează însă declarațiile liderului nord-coreean, așa cum au fost redate de KCNA, drept un indiciu că a decis să dea un pas înapoi și să mai aștepte.

Săptămâna viitoare sunt programate să aibă loc manevre militare comune ale SUA cu Coreea de Sud, o acțiune de natură să irite Phenianul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri