Sari la conținut

Linkin Park, primul mesaj public după sinuciderea lui Chester Bennington

Trupa Linkin Park a transmis primul mesaj public după decesul lui Chester Bennington, care a fost găsit spânzurat săptămâna trecută în locuinţa sa din Palos Verdes, Los Angeles. Membrii formaţiei au spus că au inimile frânte şi că încă le este greu să accepte vestea dispariţiei sale, informează bbc.com.

linkin

Foto: Shutterstock

„Inimile noastre sunt frânte. Suntem încă şocaţi şi ne este greu să acceptăm ceea ce s-a întâmplat”, a transmis formaţia.

„Ai schimbat atât de multe vieţi, poate chiar mai multe decât realizezi”, mai arată mesajul trupei.

„În ultimele câteva zile, am văzut un val de iubire şi de sprijin din toată lumea, atât public, cât şi în viaţa privată. Talinda şi familia apreciază acest lucru şi vor ca lumea să ştie că tu ai fost cel mai bun soţ, fiu şi tată. Familia nu va mai fi niciodată întreagă fără tine”, continuă mesajul. 

„Încercăm să ne reamintim că demonii care ni te-au luat au fost întotdeauna parte din înţelegere. Până la urmă, modul în care ai cântat despre acei demoni a făcut ca toată lumea să se îndrăgostească de tine”, au mai scris colegii artistului. 

„Viaţa fiecăruia dintre noi este mai frumoasă datorită ţie. Îşi mulţumim pentru acest dar. Te iubim şi ne lipseşti mult. Rămas bun”, a încheiat trupa mesajul. 

Chester Bennington, în vârstă de 41 de ani, a fost găsit spânzurat, joi, într-o vilă din Palos Verdes, Los Angeles.

Chester Bennigton s-a spânzurat în ziua în care prietenul lui, Chris Cornell - care s-a sinucis la rândul lui în luna mai - ar fi împlinit 53 de ani. Solistul trupei Linkin Park i-a scris atunci lui Cornell o scrisoare emoţionantă prin care rememorează ce a însemnat prietenia lor.

Chester Charles Bennington s-a născut la 20 martie 1976. A fost muzician, cantautor şi actor american, cunoscut mai ales ca vocalist principal al formaţiilor rock Linkin Park şi Dead by Sunrise.

Artistul era originar din Phoenix, Arizona, şi locuia în Los Angeles. Muzicianul a fost influenţat de stilul celor de la Loverboy, Foreigner şi Rush, visând sa fie al cincilea membru Depeche Mode.

Chester Bennigton s-a luptat cu dependenţa de droguri în adolescenţă.

Artistul avea şase copii, dintre care trei relaţia cu soţia lui, Talinda Bennington.

Înfiinţată în 1996, formaţia Linkin Park a vândut peste 70 de milioane de albume în întreaga lume şi a câştigat două Premii Grammy. 

Sursa: News.ro