Ancheta Trump-Rusia. De ce este important anunțul șefului FBI

Data actualizării: Data publicării:
Donald Trump Speaks With Russian Leader Vladimir Putin From The White House
WASHINGTON, DC - JANUARY 28: President Donald Trump speaks on the phone with Russian President Vladimir Putin in the Oval Office of the White House, January 28, 2017 in Washington, DC. Also pictured, from left, White House Chief of Staff Reince Priebus, Vice President Mike Pence, and White House Chief Strategist Steve Bannon. On Saturday, President Trump is making several phone calls with world leaders from Japan, Germany, Russia, France and Australia. (Photo by Drew Angerer/Getty Images)

Legăturile lui Donald Trump și ale echipei sale de campanie cu Moscova trebuie să facă obiectul investigației unui procuror independent, care să reziste presiunilor venite dinspre Casa Albă, atrage atenția board-ul editorial al cotidianului New York Times, după audierea directorului FBI în Congres. 

Donald Trump Speaks With Russian Leader Vladimir Putin From The White House
Donald Trump și echipa sa de la Casa Albă, în timpul unei convorbiri telefonice cu președintele rus, Vladimir Putin / FOTO: Gulliver / Getty Images

„Am fost autorizat de Departamentul de Justiţie să confirm că FBI, în cadrul misiunii noastre de contrainformaţii, anchetează eforturile Guvernului rus de a interfera cu alegerile din 2016, iar acest lucru include anchetatarea naturii oricăror legături între persoane associate echipei de campanie a lui Trump şi Guvernul rus”, declara, luni, directorul FBI, James Comey.

Anunțul său marchează un punct de cotitură. Acum, ancheta trebuie protejată de orice încercare a Administrației Trump de a interveni în desfășurarea ei. Este „principala prioritate”, subliniază jurnaliștii de la New York Times.

James Comey a promis o anchetă independentă, care „va urmări faptele și unde duc acestea” și nu sunt motive ca angajamentul acestuia să fie pus la îndoială.

„Dar nu este nici pe departe atât de sigur că oficialii de rang înalt din Departamentul Justiției - care, de regulă, decid dacă sunt suficiente dovezi pentru formularea de acuzații în cazurile sensibile ce implică politicieni – vor putea evita intervenția Casei Albe”, avertizează publicația americană.

Chiar înainte ca James Comey să fie audiat în Congres, președintele Donald Trump însuși a scris, pe Twitter, că FBI ar trebui să renunțe la investigarea legăturilor cu Moscova și să se concentreze pe depistarea celor cărora au scurs informații în presă.

„Credibilitatea Departamentului Justiției în dosarul implicării Rusiei a fost deja profund compromisă după ce procurorul general, Jeff Sessions, a refuzat să se recuze în acest caz. A fost forțat să o facă abia după ce s-a aflat că, în ciuda a ceea ce le spusese sub jurământ senatorilor, se întâlnise cu ambasadorul rus la Washington de două ori, în timpul campaniei electorale. Și chiar dacă s-a recuzat, tot adjuncții lui și echipa sa vor gestiona ancheta și vor decide o eventuală punere sub acuzare”, explică New York Times conflictul de interese.

Criza de credibilitate nu poate fi rezolvată decât prin numirea unui procuror independent, care să nu primească ordine de la Casa Albă.

Potrivit cotidianului american, numirea unui procuror independent este o decizia care i-ar putea reveni lui Rod Rosenstein, adjunctul lui Jeff Sessions.

În opinia board-ului editorial, scopul anchetei este să facă partidele politice și instituțiile democratice din SUA mai puțin vulnerabile în fața influenței Rusiei în procesul electoral. Un eșec în acest caz ar echivala cu „o abdicare de la responsabilitatea comună de a apăra democrația americană”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri