Sari la conținut

O nouă parodie cu Donald Trump, virală pe internet

Actorul Alec Baldwin a făcut senzaţie, sâmbătă seară, în emisiunea „Saturday Night Live". Actorul l-a parodiat din nou pe preşedintele ales al Statelor Unite, Donald Trump. Urmăriți cele mai bune momente ale producţiei NBC.

În emisiune au fost ironizate diverse declarații făcute în campania electorală de Donald Trump. Spre exemplu, republicanul a declarat că are un plan pentru a combate organizația teroristă Stat Islamic, dar pe care nu l-a divulgat. În emisiune, Donald Trump este văzut cum caută pe Google „ce este ISIS?”.

Fragment din emisiune:

„Ofițer NATO: Luptăm contra ISIS de şase ani şi când am aflat că aveţi un plan secret, ne-am entuziasmat.

Donald Trump: Este corect, un plan, foarte secret. Un plan mare, un plan mare. Google. Ce este ISIS? Doamne! 59 de miliarde de rezultate. SIRI, cum neutralizez ISIS?

SIRI: Acesta este un Blackberry”.

De asemenea, în emisiune este ironizată promisiunea lui Donald Trump că va deporta milioane de imigranți ilegali. 

Fragment din emisiune:

„Kellyanne: Domnule Trump?

Donald Trump: Ce îţi trebuie, Kellyanne?

Kellyanne: O maşină a timpului. Va fi greu să găsim 11 milioane de imigranţi ilegali.

Donald Trump: Probabil imposibil!

Kellyanne: Ei spun că va fi şi mai greu să-i deportăm.

Donald Trump:  Atunci să nu o facem”.

Nici declarațiile lui Donald Trump despre Obamacare nu au rămas neparodiate. 

Fragment din emisiune:

„Mike Pence: Să trecem la Obamacare. După cum ştiţi, 20 de milioane de oameni îl folosesc. Pare nebunesc, dar mulţi sunt încântaţi.

Donald Trump: Haide să îl păstrăm!

Mike Pence: Îmi cer scuze, să îl păstrăm?

Donald Trump: Da, să îl păstrăm, fără nicio schimbare”.

În parodie, Donald Trump se răzgândește și în privința numirii unui procuror care să o ancheteze pe Hillary Clinton. 

Fragment din emisiune:

„Mike Pence: Ne va fi greu să găsim un procuror special care să o bage pe Hillary după gratii.

Donald Trump: Atunci să nu o facem!

Mike Pence: Să nu o facem?

Donald Trump. Renunţăm! Nu a făcut nimic! Anulat!”

Urmăriți fragmentul integral din emisiune în materialul video de mai jos: