Sari la conținut
News Alert

Oraşul american care cochetează cu falimentul

După Detroit, un alt oraş american cochetează cu falimentul. Primăriei din Dallas i se cere să salveze fondul de pensii al poliţiştilor şi pompierilor însă suma necesară ar goli complet bugetul municipal. Dallas păşeşte în lamele tăioase ale falimentului, spune primarul, însă aici s-a ajuns după mai bine de 20 de ani în care fondul de pensii a funcţionat pe bază de promisiuni nerealiste şi investiţii supraevaluate.

Sub glazura de oraş-vedetă, Dallas-ul ascunde ceea ce ar putea deveni următorul faliment municipal al Americii. Are cea mai rapidă creştere economică între marile oraşe din Statele Unite; cu taxe mici a reuşit să convingă sute de multinaţionale să-şi mute sediile centrale acolo iar investiţiile, construcţiile şi consumul arată o poveste de succes economic. Există însă şi o notă de subsol. Fondul de pensii al poliţiştilor şi pompierilor e aproape de colaps şi caută să fie salvat de la faliment, arată New York Times.

A cerut primăriei o infuzie de capital în valoare de 1,1 miliarde de dolari, bani care ar goli bugetul municipal. Dacă Primaria Dallasului ar trebui să vină cu aceşti bani, oraşul va intra în insolvenţă, spun vocile din sfera politică.

Şi calculele economiştilor dau cu minus - Agenţia de rating Moody's avertizează că Dallasul are cele mai mare datorii ale fondurilor de pensii raportate la resurse din toată America, cu excepţia Chicago-ului. Asta înseamnă că a plăti pensiile promise aproape că e o misiune imposibilă. Fisurile însă apar după mai bine de 20 de ani în care fondul poliţiştilor şi pompierilor a funcţionat rupt de realitate.

În 1993 oficialii au venit cu ideea ca acest segment de populaţie să beneficieze de dobânzi de 8,5% pe an la contribuţiile făcute. Pentru a atinge această performanţă, contribuţiile totale la fond trebuiau să crească cu 5% pe an, ceea ce nu s-a întâmplat; iar randamentul investiţiilor făcute trebuia să fie de 9% pe an, ceea ce a condus de fapt la o supraevaluare a activelor. Pentru a-şi îndeplini promisiunile, fondul de pensii a început să investeasa în active riscante - vile în Hawaii, exploataţii de lemn în Uruguay, staţiuni de lux şi ferme australiene. Când primăria a cerut un audit al activelor a ieşit la lumină că valoarea lor era umflată artificial. Dallas-ul a rămas cu o datorie în sistemul de pensii de aproape 7 miliarde de dolari.

Există dubii acum vis-a-vis de legalitatea promisiunilor generoase făcute poliţiştilor şi pompierilor însă faptul e consumat. Pentru a ieşi din această situaţie fără ca primăria să plătească şi să rişte falimentul, e nevoie ca taxele să crească, investiţiile publice să fie amânate sau primăria să împrumute bani pentru a alimenta fondul. Toate alternativele însă sunt limitate de lege. Aşa că poliţiştii şi pompieroi sunt puşi să voteze pentru tăierea voluntară a pensiilor.

Speriaţi că îşi vor pierde contribuţiile, pensionarii din Dallas au retras în ultimele săptămâni 220 de milioane de dolari din fond, ceea ce lărgeşte şi mai tare deficitul. O recomandare din luna iulie era ca fondul să nu le mai permită contributorilor să scoată sume mari, aşa că oamenii se grăbesc să retragă depunerile înainte ca fondul să cadă cu tot cu banii lor.