Sari la conținut

PAȘAPORT DIPLOMATIC | De ce baseball-ul e așa de important pentru americani?

4 iulie este pentru americani momentul în care sunt şi mai mândri de istoria lor. Toată lumea respectă tradiţiile: se adună familia, grătarul este obligatoriu, la fel şi meciul de baseball al echipei favorite, iar seara sunt focuri de artificii. Ziua Independenţei Statelor Unite nu este despre parade militare, dar ar fi incompletă fără sportul naţional. De ce este baseball-ul atât de important pentru americani?

Pentru americani, data de 4 iulie şi baseball-ul merg mână în mână. Istoria acestui sport, chiar dacă este de dată mai recentă decât cea a ţării, s-a îmbinat în mod firesc cu istoria Zilei Independenţei Statelor Unite. Sărbătoarea zilei naţionale este perfectă doar dacă include şi sportul naţional.

„Suntem mândri de democraţia noastră, de diversitate şi suntem mândri de faptul că baseball-ul este despre aceste lucruri şi despre respectarea regulilor. Toată lumea trebuie să joace după aceleaşi regului. Baseball-ul este o expresie puternică a democraţiei”. Declaraţia a fost făcută de consilierul pentru presă şi cultură al Ambasadei SUA, Ron Hawkins, într-un interviu acordat Cristinei Cileacu, după o repriză de baseball americano-română.

Cristina Cileacu: Ambasada SUA de la Bucureşti alege pentru fiecare zi de 4 iulie o temă specială şi anul acesta aţi ales baseball-ul. Care este motivaţia din spatele acestei decizii?

Ron Hawkins: Da, anul acesta este baseball-ul, dar este chiar mai specific de atât. Anul acesta celebrăm a 70-a aniversare a lui Jackie Robinson. Jackie Robinson a fost prima persoană afro-americană care a jucat în Prima Ligă de Baseball. Dintre toate sporturile pentru albi, în 1947, Jackie Robinson a fost chemat să joace, primul afro-american. Vorbim despre 1947, o decadă consistentă înainte de Martin Luther King şi deci este o importantă piatră de hotar pentru drepturile societăţii civile şi pentru întoarcerea Americii spre toleranţă şi diversitate, şi către celebrarea diverstăţii. Este un moment important de sărbătorit. Anul acesta, pe 15 aprilie, care este chiar data exactă a aniversării, am avut un mare meci de baseball în Constanţa, echipa SUA versus echipa România, pentru că şi voi aveţi o echipă naţională de baseball. Ne-aţi bătut cu 7 la 4, dar a fost un meci foarte reuşit. Aşa că ne-am gândit ca anul acesta ar fi cel mai bun mesaj de transmis pentru aniversarea Zilei Naţionale, ceva de care toţi americanii sunt mândri. Suntem mândri de democraţia noastră, de diversitate şi suntem mândri de faptul că baseball-ul este despre aceste lucruri şi despre respectarea regulilor. Toată lumea trebuie să joace după aceleaşi regului, de culoare sau alb, bogat sau sărac, te aduni, joci ca o echipă după acelaşi set de reguli şi doar aşa câştigi. O expresie puternică a democraţiei: baseball-ul.

Cristina Cileacu: Mi-ai adus acest tricou pentru filmarea de astăzi.

Ron Hawkins: Arată mai bine pe tine.

Cristina Cileacu: Mulţumesc, o să ţi-l returnez după filmare, dar telespectatorii noştri trebuie să înţeleagă de ce port acest tricou.

Ron Hawkins: Sigur.

Cristina Cileacu: Baseball-ul este sportul naţional în SUA. Poţi să ne dai mai multe detalii despre acest fapt, baseball-ul ca sport naţional?

Ron Hawkins: Sigur, măcar puţin. Noi credem că este un joc care îşi are originile în Anglia, unde mai erau jocuri precum rounders (n.r. ture) şi altele. Acest joc a fost adus în SUA, ca multe altele, de către emigranţi. Suntem o naţie de emigranţi şi ne-au adus muzica lor, cultura, mâncarea şi sporturile lor. Au adus aşadar în SUA, în ce devenea SUA, rounders şi alte feluri de jocuri cu mingi şi bastoane. Şi apoi s-au adaptat astfel încât, în cele din urmă, au stabilit un regulament şi a devenit baseball-ul pe care îl ştim astăzi. Şi pentru că se joacă peste tot în SUA, chiar este sportul nostru naţional, cel puţin aşa îi spunem noi. Şi în fiecare an, oamenii merg pe stadioane, merg în parcuri şi este ceva care implică familiile. Îţi iei copiii, îţi iei nepoţii şi mergeţi împreună ca o familie şi urmăriţi jocul. Cele mai bune amintiri ale unor oameni sunt cele pe care le au împreună cu familia şi cei dragi de la momente în care au avut ocazia să îi vadă pe unii dintre cei mai buni jucători din lume de-a lungul anilor, inclusiv pe Jackie Robinson. Şi dacă tot ai vorbit despre tricou, aş vrea să subliniez numărul 42. Motivul pentru care ai numărul 42 pe tricou şi este ceva unic, este pentru că Jackie Robinson, când a început să joace în 1947 avea acest număr pe spatele tricoului. L-a păstrat de-a lungul celor 10 ani cât a jucat baseball profesionist. Când s-a retras din carieră, s-a retras şi acest număr, nu doar din echipa sa Dogers, ci din toate echipele de baseball din America. Iar acum, în fiecare an, în data de 15 aprilie, data aniversării, fiecare antrenor principal de baseball poartă numărul 42. Ideea este că dacă toţi purtăm acelaşi tricou, nu putem fi dezbinaţi. Aşa că toată lumea poartă 42 în acea zi şi de aceea şi tu porţi 42.

Cristina Cileacu: Ai vorbit despre această vedetă a baseball-ului, dar trebuie să îţi spun şi sunt sigură că ştii, baseball-ul nu este un sport foarte cunoscut în România. Dar am auzit de câţiva dintre cei mai cunoscuţi jucători, precum Babe Ruth, Joe Dimagio, fii de emigranţi. Aşa cum ai spus, este un sport creat de emigranţi, ca de altfel şi restul lucrurilor din SUA. Sunt aceste valori încă respectate în America zilelor noastre? Valorile emigranţilor?

Ron Hawkins: Absolut. În America sărbătorim diversitatea şi primim oameni în SUA, oamenii vin cu experienţele şi cultura lor şi le adăugăm la ce avem deja şi apare ceva frumos, America. Indiferent că este baseball, muzică, dans sau mâncare, un amestec frumos crează ceva minunat şi asta sărbătorim noi.

Cristina Cileacu: Baseball este un sport de echipă, dar este şi despre personalităţi remarcabile în fiecare echipă. Cum au influenţat aceste personalităţi, americanii?

Ron Hawkings: Oamenii respectă regulile şi practică acest sport pentru simplu fapt că le place să joace acest joc pentru frumuseţea lui, pentru faptul că îţi poţi ajuta echipa să ajungă mai sus. Poţi fi un aruncător foarte bun, poţi fi foarte bun la loviturile cu bastonul, un bun jucător de teren, dar trebuie să joci în echipă. Şi acesta este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le ai de învăţat, trebuie să joci ca o echipă. Iar când echipa ta avansează este pentru că toată lumea a contribuit la acest lucru, nu doar o vedetă strălucitoare, ci toată lumea.

Cristina Cileacu: Zilele naţionale sunt de regulă pentru cele mai multe ţări, despre parade militare, despre defilări cu echipamente militare. Dar în SUA este diferit, este despre sports, parade, dar cu fanfare şi multă bucurie şi familii reunite. De ce este aşa?

Ron Hawkins: Americanilor le plac petrecerile. Iar ziua noastră de 4 iulie este despre celebrarea trecutului, prezentului şi viitorului nostru, dacă ne uităm spre viitor. Aşa că ne serbăm tradiţiile, cultura şi o facem într-un mod amuzant, iar baseball-ul este un unul dintre cele mai bune moduri prin care facem acest lucru. Este distractiv, implică familia, este accesibil tuturor şi este pur şi simplu timp bine petrecut. Este o metodă mult mai bună de a petrece o zi.

Cristina Cileacu: Ai vorbit despre Federaţia Română de Baseball, dar sportul nostru naţional oficial este oina, dar este mai puţin cunoscut şi jucat în România decât baseball-ul. Ce ştii tu despre acest sport?

Ron Hawkins: Ştiu foarte puţin, mai exact ştiu că este un fel de predecesor al tipului de baseball american şi mi-ar plăcea să văd cum se desfăşoară într-un meci real, dar trebuie să aflu când ar fi unul. O să mă interesez.

Cristina Cileacu: În ceea ce priveşte Federaţia Română de Baseball, există vreo intenţie de ajutor pentru dezvoltarea lor din partea cetăţenilor americani care locuiesc în România sau este doar o relaţie distantă?

Ron Hawkins: Este o relaţie mai nouă. În urmă cu aproape un an au venit la noi şi ne-au spus: ştiţi că avem baseball în România? Şi sincer, nu ştiam. Aşa că m-am bucurat să aflu şi apoi fost minunat să lcurăm împreună la proiecte precum "Ziua Jackie Robinson", pe care am sărbătorit-o pe 15 aprilie şi acum îi implicăm în acest proiect (n.r. Ziua Naţională). În timp ce 4 iulie va fi aniversat aici la ambasadă, vom continua petrecerea pe 5 iulie. Aşadar pe 5 iulie, la 17.30, pe stadionul Tei, vom avea încă un festival de baseball. Vom rejuca partida dintre echipa SUA şi cea a României, sper că vom câştiga de data aceasta.

Cristina Cileacu: Hai România!

Ron Hawkins: Da! Şi vom avea şi juniorii care fac parte din Federaţia Română de Baseball şi Softball, care vor juca şi ei. Şi ca să susţinem tinerii care vor să joace baseball în România, aducem 3 jucători profesionişti, retraşi, din Liga nostră de baseball, pentru antrenamente şi mentorat şi pentru a duce mai departe moştenirea lui Jackie Robinson o vom aduce pe Sharon Robinson, fiica lui. Deci va fi şi ea aici pentru evenimentele pe care le organizăm săptămâna viitoare, ca să împărtăşească memoria tatălui ei cu România. Şi suntem foarte bucuroşi că putem să facem toate acestea.

Cristina Cileacu: Dacă ai spus că va continua petrecerea şi pe 5 iulie, a fost o întâmplare în 1985, când un meci de baseball a durat atât de mult încât au fost nevoiţi să aprindă artificiile (n.r. pentru 4 iulie), la ora 4 dimineaţa. Da, aşa este. De ce sunt focurile de artificii atât de importante pentru Ziua Naţională?

Ron Hawkins: Sunt mai multe lucruri. În primul rând aduc atmosfera de sărbătoare, sunt triumfătoare şi asta de fapt aniversăm, faptul că pe 4 iulie ne-am obţinut independenţa faţă de Marea Britanie, în 1776. Iar noi suntem foarte mândri de independenţa noastră. Şi focurile de artificii sunt o metodă prin care arătăm acest lucru. Dar ne ajută şi să ne simţim mai legaţi de imnul nostru naţional, care vorbeşte despre razele roşii care strălucesc pe cer. A fost o bătălie în Baltimore în 1814 care a inspirat versurile imnului nostru naţional şi ne ajută să ne conectăm la nivel mental cu focurile de artificii. Sunt aşadar o parte importantă a sărbătorii noastre.

***

Baseball-ul este integrat în stilul de viaţă al americanilor. Sunt obişnuiţi de mici să respecte acest sport şi să îl practice de câte ori au ocazia. O parte din personalul amabasadei SUA de la Bucureşti a profitat de filmările pentru Paşaport diplomatic, şi-a luat câteva ore libere de la programul obişnuit de lucru şi a făcut o demonstraţie în faţa camerelor Digi24. Am avut parte de un meci scurt, România-SUA, la care am primit ajutor şi din partea Federaţiei Române de Baseball. Scorul a contat mai puţin, distracţia şi amintirile plăcute despre sportul naţional american au fost mai importante.

Lee Carnell, adminstrator Ambasada SUA:

Cristina Cileacu: De ce este baseball-ul atât de important pentru americani?

Lee Carnell: Cred că este legat de copilăriile noastre. Eu am început să joc baseball, anumite feluri de baseball, încă de la cinci ani şi am făcut asta până am terminat liceul. Şi chiar şi acum, de câte ori am ocazia joc. Dar vorbim despre o istorie bogată pentru America, sunt peste 100 de ani de când se joacă baseball. Părinţii noştri au jucat cu noi în curtea casei, eu voi duce tradiţia mai departe la copiii mei. Este o activitate distractivă, este plăcut să priveşti şi să joci.

Cristina Cileacu: Şi este mai mult decât un sport? Este şi o metodă de a se strânge legăturile între membrii familiei?

Lee Carnell: Cu siguranţă. Poţi găsi în SUA familii care sunt fani pe viaţă ai echipelor lor, care chiar dacă joacă groaznic într-un an, rămân alături de ei, se stă acasă şi se vizionează meciurile. Unele dintre cele mai frumoase amintiri din copilărie sunt legate de mersul la meciurile de baseball din Washington, împreună cu tatăl şi fratele meu. Este o experienţă de familie minunată şi crează şi amintiri plăcute.

Cristina Cileacu: Aceasta era şi următoarea mea întrebare, care este amintirea ta preferată de la un meci de baseball pe care l-ai văzut împreună cu familia?

Lee Carnell: Cred că în anii 80, Atlanta Braves în campionat, era echipa mea preferată şi aveam jucători pe care îi admiram, am văzut meciul şi dacă urmăreşti cu suficientă atenţie, poţi întelege strategia, complexitatea meciului. Tatăl meu era acolo şi mă învăţa regulile, îmi explica evoluţia meciului şi încă îmi mai amintesc toate acestea până astăzi. În SUA sunt mai mulţi oameni care joacă baseball şi există deci mai mult interes pentru joc. Când suntem în alte ţări, de pildă acum suntem în România, de fiecare dată când avem ocazia, jucăm mai restrâns softball, cu o parte din angajaţi, cu o parte dintre infanteriştii marini, deci folosim orice ocazie. Dar ocaziile sunt tot mai rare, atunci când suntem peste hotare, aşa că profităm de fiecare oportunitate.


Sergent John Kennedy, infanterist marin:

Cristina Cileacu: Sergent John Kennedy, când te-ai întâlnit prima oară cu baseball-ul?

John Kennedy: Aş spune că aveam cam 5 ani, când am primit o minge de plastic şi un baston galben, tot de plastic, cam atunci a fost prima oară. Emoţiile jocului le-am trăit la vârsta de 8 ani. Este parte din istoria noastră. Era multă segregare, iar Jackie Robinson a fost primul afro-american care a jucat în Liga Profesionistă de Baseball. Şi acest lucru a unit mulţi oameni şi este un joc popular şi în America de sud, dar în America (n.r. de nord) este foarte popular. Este un joc distractiv, care durează mult. Seamănă cu cricket-ul, dar nu este acelaşi lucru.

Cristina Cileacu: Anul acesta ambasada SUA de la Bucureşti va sărbători nu doar ziua de 4 iulie, ci şi baseball-ul. De ce există o legătură aşa puternică între aceste lucruri?

John Kennedy: 4 iulie este Ziua Independenţei. A fost o dată un video, după ziua de 11 septembrie, în care remarcai patriotismul jucătorilor şi general al sportivilor. O dată ce aud imnul naţional încep să simtă mândria americană. Şi în zilele noastre fiecare ţine cu echipa din oraşul lui şi fiecare vrea să arate acest lucru. St. Louis Cardinals este echipa mea preferată şi arăt acest lucru. Ne iubim ţara şi sportul.

Cristina Cileacu: Cum este să petreci 4 iulie departe de casă?

John Kennedy: Pot să îţi spun ce aş face acasă. Noi facem grătar şi este o reuniune de familie, pentru că întreaga familie se adună şi IUZGUJGUGUG, aprindem artificii şi aşa mai departe. Pentru că sunt aici şi voi sărbători în ambasadă, este puţin diferit pentru că sunt inclus în ceremonie şi este o experienţă bună, mai ales pentru personalul diplomatic. Iar noi facem cât putem de bine ce avem de făcut.


Katherine Jannotta, intern Ambasada SUA;

Cristina Cileacu: Care este partea ta preferată dintr-un meci de baseball?

Katherine Jannotta: Sunt fan al echipei Washington Nationals, după cum poţi vedea de pe tricoul şi şapca mea. Iar momentul meu preferat este spre finalul meciului, când apar mascote în costume de preşedinţi, oameni în costume care îi imită pe preşedinţi şi aleargă în jurul terenului şi concurează între ei. Teddy Roosevelt pierde aproape de fiecare dată. Sunt şi tricouri cu mesaje: Teddy este atât de slab că are nevoie de susţinerea noastră şi are un fan club pentru că pierde mereu. Şi de multe ori preşedinţii cad, pentru că vorbim despre nişte costume enorme şi este chiar distractiv. Aceasta este una dintre părţile mele preferate de la meciurile echipei Washington, cursa preşedinţilor.

Cristina Cileacu: Eşti intern la ambasada SUA din Bucureşti, după părerea ta poate fi legat sportul de diplomaţie?

Katherine Jannotta: În mod sigur. Lucrez acum în departamentul de diplomaţie publică şi cred că sportul este o metodă bună prin care se poate face diplomaţie publică, pentru că în general regulile sunt la fel. Dacă joci fotbal în România, este la fel dacă joci fotbal în SUA. Se aplică şi în cazul baseball-ului. Regulile sunt aceleaşi şi toată lumea poate să relaţioneze la acest nivel.

Cristina Cileacu: Va fi în curând 4 iulie, este prima ta sărbătoare în afara Statelor Unite?

Katherine Jannotta: Nu este prima mea aniversare în afara ţării, pentru că am crescut şi peste hotare şi este interesant să vezi cum în ţări diferite ambasadele SUA organizează evenimentele pentru 4 iulie. Dar va fi prima mea sărbătoare în România şi abia aştept. Sunt nerăbdătoare să o cunosc pe Sharon Robinson, fiica lui Jackie Robinson.

Cristina Cileacu: Şi ce îţi lipseşte cel mai mult de acasă, la fiecare 4 iulie când eşti în altă ţară?

Katherine Jannotta: Probabil focurile de artificii, acestea îmi lipsesc cel mai mult. Dar de regulă, de 4 iulie merg la un meci de baseball, urmărim echipa Washington Nationals cu părinţii şi fraţii mei şi dacă nu este un meci de baseball pe data de 4 iulie este puţin trist, dar vom avea un meci pe data de 5 iulie şi asta este ceva foarte bun.

Marc Urbia, intern Ambasada SUA:

Cristina Cileacu: Marc, de ce nu porţi un tricou cu numele unei echipe americane?

Marc Urbia: Este o întrebare bună. Eu sunt din Minessota, unde sunt echipele Minessota Twins şi St. Paul Saints, dar am locuit în Venezuela şi am jucat şi baseball acolo. Văd baseball-ul ca pe un sport internaţional, aşa cum ar şi trebui să fie şi mergeam la meciuri şi acolo. În plus, acesta este singurul tricou pe care îl am. Am fost suporter al echipei din Venezuela, cât am stat acolo şi am cunoscut şi câţiva dintre jucători cu ajutorul contactelor din ambasadă. Pot spune că a fost o perioadă frumoasă în Venezuela.

Cristina Cileacu: Pentru tine baseball-ul este doar un sport sau este şi un moment de apropiere în familie?

Marc Urbia: Pentru mine baseball-ul este un moment cu familia, la întâlnirile cu familia jucăm baseball, dar nu este doar ceva american. Cum am spus mai devreme, este ceva mondial. Putem să-i vedem pe japonezi că joacă, sunt înebuniţi după acest sport mai mult decât în cazul fotbalului. Coreea şi China au şi ele ceva jucători de baseball şi chiar echipa Minessota Twins are câţiva jucători coreeni. Este ceva legat de familie, în inima mea, dar îl văd ca pe un sport internaţional cu ajutorul căruia putem relaţiona.

Avem şi noi un fel de baseball autohton, vorbim chiar de sportul naţional al românilor, oina. Este la fel de puţin practicată şi cunoscută în România ca şi baseball-ul, dar ambele rezistă la noi datorită pasiunii jucătorilor, care de multe ori se autofinanţează.

Alexandru Cătălin Lazăr, Federaţia Română de Baseball:

Cristina Cileacu: Avem o federaţie de baseball în România din 1991. De ce acest sport nu este atât de cunoscut în România?

Cătălin Lazăr: Este o întrebare destul de dificilă. Cumva pot spune că nu a fost mediat corespunzător, în plus şi reticenţa românilor faţă de sporturile mai noi. Cumva la noi merge mai mult tradiţia, fotbal, baschet, fotbal din nou şi tot aşa. Dar sper eu că în viitor, şi cu ajutorul celor de la ambasadă şi toate eforturile care se fac vor duce la un rezultat mai bun. Este păcat, este un sport foarte plăcut, foarte frumos, foarte dinamic.

Cristina Cileacu: Sportul nostru naţional, ştim amândoi, ar fi în mod oficial oina, despre care se spune că ar fi precursorul baseball-ului. Cât de adevărată este această afirmaţie?

Cătălin Lazăr: Nu este adevărată deloc. Ambele sporturi au istorii foarte diferite şi sunt total paralele. Oina a fost inventată la noi, baseball-ul a plecat din Anglia sau America, deci nu au nicio treabă. Cumva este doar o coincidenţă pentru că se practică doar cu mingea şi cu bâta. În rest...

Cristina Cileacu: Nu au nimic în comun.

Cătălin Lazăr: Nu au nimic în comun.

Cristina Cileacu: Voi sunteţi destul de buni, am înţeles că aţi bătut la Constanţa, în aprilie, echipa americanilor şi că urmează să jucaţi acum, imediat după ziua lor naţională încă un meci, o revanşă pentru ei, desigur. Crezi că o să-i bateţi şi a doua oară?

Cătălin Lazăr: Da, a fost un meci foarte dificil ce-i drept. Chestia este că baseball-ul la americani este nativ, cum jucăm noi fotbal în spatele blocului toată copilăria, ei asta fac acasă. Şi cu toate că nu au mai jucat de mult, totul a venit foarte natural pentru ei şi le-a fost foarte uşor să joace. A fost un meci foarte frumos şi publicul din Constanţa a apreciat asta şi da, eu ţin cu România, normal că o să-i batem.