Sari la conținut

Poliția americană se justifică din nou

Poliţia din San Diego, California, a dat publicităţii imaginile care surprind momentul în care un poliţist a împuşcat mortal un bărbat de culoare, marţi seara.

În imagini se vede un bărbat plimbându-se agitat pe o stradă aproape pustie, de care se apropie doi poliţişti. La un moment dat, bărbatul întinde braţele, luând ceea ce poliţia a numit „poziţie de tragere”. Poliţiştii au crezut că suspectul ţinteşte cu o armă spre ei şi au reacţionat deschizând focul. Ulterior, s-a dovedit că suspectul nu avea în mână decât o ţigară electronică. Bărbatul de 38 de ani, originar din Uganda şi refugiat în Statele Unite, suferea de depresie, potrivit familiei sale. Autorităţile spun însă că au încercat să-l expulzeze de două ori pentru trafic de stupefiante şi port ilegal de armă. Incidentul, survenit la doar câteva zile după unul similar din Carolina de Nord, a declanşat proteste violente.