Sari la conținut

Presa: Dezbaterea Clinton-Trump, urâtă, acidă și stridentă

Presa a scris că cea de-a doua dezbatere dintre Hillary Clinton și Donald Trump a fost printre cele mai dure și urâte din istoria modernă a Statelor Unite. Ameninţarea lui Donald Trump de a cere anchetarea rivalei sale, dacă va ajunge preşedinte, a fost cea care a atras atenţia cel mai mult.

A fost una dintre cele mai stridente dezbateri din istoria modernă, a scris cotidianul NY Times. Ambii candidați s-au simţit vizibil incomod de-a lungul celor 90 de minute ale dezbaterii.

Washington Post a aprecizat că a fost o dezbatere neobişnuit de dură şi acidă, și a subliniat că Donald Trump a ameninţat-o pe Hillary Clinton cu o anchetă, în caz că va fi ales, în timp ce democrata a spus despre el că trăieşte într-o realitate alternativă.

L.A. Times a scris că cei doi n-au făcut niciun efort să-şi ascundă dispreţul unul faţă de celălalt şi au sărit peste tradiţionala strângere de mână de la începutul dezbaterii.

Cea mai urâtă dezbatere din istoria americană, a apreciat și platforma Politico. Donald Trump a numit-o pe contracandidata sa diavolul, iar democrata i-a spus că asistă la implozia campaniei sale.

The Atlantic a considerat că dezbaterea a fost un dezastru pentru Donald Trump. Republicanul s-a agitat pe scenă, a fost arţăgos, s-a certat cu moderatorii şi i-a promis adversarei sale că o va ancheta, genul de ameninţare întâlnită în campaniile din republicile bananiere.

Peste Ocean, The Telegraph a catalogat dezbaterea drept explozivă şi a reţinut din ea aceeaşi ameninţare adusă de Donald Trump rivalei sale.

La rândul său, Le Monde a scris că dezbaterea a luat aspectul unei confruntări personale între cei doi candidaţi.