Sari la conținut

Procurorul general al SUA: Nu am discutat cu ambasadorul rus

O nouă audiere în scandalul presupusei implicări a Rusiei în alegerile prezidenţiale din Statele Unite. Procurorul general al Statelor Unite a fost chemat să dea explicaţii cu privire la o presupusă discuţie purtata cu ambasadorul Rusiei la Washington. Conversaţia ar fi avut loc în aprilie anul trecut, la un hotel, la care Donald Trump a susţinut un discurs de politică externă.

Jeff Sessions, procurorul general al SUA: Daţi-mi voie să răspund direct unor chestiuni! Nu am avut niciun fel de întâlniri particulare, de care să îmi amintesc, sau orice fel de conversaţii cu niciun oficial rus la hotelul Mayflower. Nu am participat la nicio întâlnire în mod separat. Înainte de discursul preşedintelui de acum am participat la o recepţie cu personalul meu, format din câteva zeci de persoane, la care a fost şi preşedintele Trump. Îmi amintesc câteva discuţii pe care le-am avut înaintea discursului, dar nu îmi amintesc să îl fi întâlnit sau să fi vorbit cu ambasadorul rus sau cu alţi oficiali ruşi.