SUA amenință Coreea de Nord cu „un răspuns militar masiv”

Data actualizării: Data publicării:
avion

Statele Unite sunt pregătite să-şi utilizeze capacităţile nucleare în cazul în care Coreea de Nord va continua să le ameninţe pe ele sau să le ameninţe aliaţii, anunţă Casa Albă, relatează AFP.

În urma unui nou test nuclear efectuat de Phenian, preşedintele american Donald Trump a discutat la telefon cu premierul japonez Shinzo Abe, precizează preşedinţia în acest comunicat.

„Cei doi lideri au condamnat continuarea acţiunilor de destabilizare şi provocare ale Coreei de Nord, au confirmat angajamentele reciproce de nezdruncinat ale celor două ţări în domeniul Apărării şi s-au angajat să coopereze îndeaproape”, anunţă Casa Albă.

„Preşedintele Trump a reafirmat angajamentul Statelor Unite de a ne apăra patria, teritoriile şi aliaţii folosind întreaga gamă a capacităţilor diplomatice, convenţionale şi nucleare de care dispunem”, afirmă preşedinţia americană.

Cu doar câteva ore înainte, Statele Unite au avertizat Phenianul că ar putea să declanşeze „un răspuns militar masiv” în cazul în care le ameninţă teritoriul şi pe cel al aliaţilor.

Acest avertisment a fost formulat de către secretarul Apărării Jim Mattis, în urma unei reuniuni de urgenţă, convocate de Trump, a consilierilor săi în domeniul securităţii naţionale.

Scopul acestei reuniuni a fost să anlizeze consecinţele celui de-al şaselea test nuclear nord-coreean.

Phenianul a anunţat că a testat o bombă cu hidrogen - sau bombă H -, mult mai puternică decât bomba atomică - bomba A.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri