Sari la conținut

SUA resping anchetarea unor suspiciuni privind crime de război

Departamentul de Stat al SUA consideră că o anchetă a Curții Penale Internaționale (CPI) privind torturarea mai multor deținuți în Afganistan şi în închisorile CIA din străinătate, inclusiv din România, nu este „nici justificată, nici adecvată”. Precizările vin după ce procurorii CPI au anunțat într-un raport că au motive rezonabile să creadă că Statele Unite au comis „crime de război", potrivit News.ro.

CIA Responds To Senate Intelligence Report

Foto: Gulliver/ Getty Images

De asemenea, Statele Unite au atras atenția că nu au ratificat Statutul de la Roma al CPI şi nu recunoaşte jurisdicţia instanţei.

Pe de altă parte, România, Polonia şi Lituania – state unde ar fi avut loc o parte dintre fapte – l-au semnat, astfel că CPI consideră că are jurisdicţie în dosar.

Închisori CIA în România, Polonia și Lituania

Procurori de la CPI au publicat un raport în care au arătat „motive rezonabile" să creadă că Statele Unite au comis „crime de război" prin torturarea unor deţinuţi în Afganistan şi în alte închisori CIA, din România, Polonia şi Lituania. În raport, nu este menționată în mod direct România. 

Faptele ar fi avut loc în perioada 2003-2004, când era preşedinte George W. Bush.

O anchetă privind existenţa închisorilor CIA în România este în curs. Un raport al Comisiei pentru Informaţii din cadrul Senatului american cu privire la tortura practicată de CIA a fost finalizat în 2014 şi a oferit detalii despre torturarea deţinuţilor şi modul în care a fost împiedicată supravegherea Guvernului. 

Preşedintele-ales Donald Trump a declarat că va reintroduce simularea înecului - o metodă de tortură abandonată de administraţia Obama - şi tehnici „mult mai dure" în vederea obţinerii de informaţii de la „terorişti".