SUA s-au abţinut pentru prima dată într-un vot la ONU

Data actualizării: Data publicării:
onu

Statele Unite s-au abţinut pentru prima dată în ultimii 25 de ani în votul asupra unui proiect ONU de rezoluţie care condamnă embargoul economic impus de Washington Cubei, o măsură căreia i s-a opus întotdeauna cu vehemenţă, relatează The Associated Press, citată de News.ro.

onu
Foto: Guliver/GettyImages

Rezoluţia Adunării Generale a fost aprobată miercuri cu 191 de voturi - şi niciunul împotrivă.

Statele Unite şi Israelul s-au abţinut.

Diplomaţii au aplaudat când rezultatul votului a fost afişat pe panoul electronic.

Statele Unite au decis să-şi schimbe modul în care votează după ce preşedintele Barack Obama a restabilit relaţiile diplomatice cu Havana şi s-a pronunţat în favoarea ridicării embargoului, o măsură căreia Congresul - dominat de republicani - i se opune.

Abţinerea Washingtonului în Adunarea Generală îi va înfuria pe opozanţii republicani cu privire la ridicarea embargoului impus în urmă cu 55 de ani.

Însă ea reflectă convingerea pe care Obama şi-a exprimat-o, cu puţin înainte de a-şi încheia mandatul, că a venit vremea să se avansaze în normalizarea relaţiilor dintre Statele Unite şi Cuba.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri