SUPER TUESDAY, super-testul electoral din Statele Unite

Data actualizării: Data publicării:
harta supertuesday
 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

 

Scrutinul va împărţi 595 de delegaţi republicani şi 1.004 democraţi. Votul delegaţilor contează în desemnarea candidaţilor finali ai partidelor. Donald Trump, la republicani, şi Hillary Clinton, la democraţi, sunt favoriţii acestui scrutin multiplu.

Întreg sistemul de alegeri primare are ca scop nominalizarea unui candidat unic din partea republicanilor, respectiv a democraţilor pentru a se înfrunta în alegerile directe din noiembrie. Această nominalizare se face pe baza susţinerii delegaţilor din fiecare stat, desemnaţi tocmai prin intermediul acestor alegerile primare. Aşa că dincolo de discursuri, finanţări şi susţinători mai mult sau mai puţin influenţi, Super Marţi este un joc al cifrelor.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

 

 

Pentru a-şi asigura nominalizarea Partidului Republican, oricare dintre candidaţi are nevoie de susţinerea a minimum 1.237 de delegaţi şi numai astăzi pot fi acumulaţi 595, adică aproape jumătate. Pentru democraţi pragul minim este de 2.383, iar azi pot să-şi asigure susţinerea a 1.004.

Partidul Republican

- 2.380 numărul total de delegaţi

- 1.237 de delegaţi pentru a câştiga

- 595 de delegaţi în Super Marţi

Partidul Democrat

- 4.763 numărul total de delegaţi

- 2.383 de delegaţi pentru a câştiga

- 1.004 delegaţi în Super Marţi

 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

13 state continentale şi Samoa Americană sunt antrenate în acest uriaş exerciţiu electoral, dar nu toate vor prezenta rezultatele imediat şi nu toate organizează alegeri pentru ambele tabere. Important este că Super Marţi va arăta tendinţele electoratului. Donald Trump, văzut la început drept bufonul acestor alegeri, a reuşit o prestaţie surprinzătoare. Una dintre explicaţii ne-o oferă Walker Frahm, doctorand în sociologie la Universitatea Washington.

Are avantajul că nu a deţinut niciodată o funcţie publică. Poate să se raporteze cum vrea la fiecare alegător, iar alegătorii pot să şi-l imagineze oricum, pentru că nimeni nu ştie cum va acţiona dacă va ajunge la putere. În al doilea rând, stârneşte cele mai negre instincte ale oamenilor. Vorbeşte despre construirea unui zid, despre deportarea mexicanilor, pe care îi descrie drept violatori şi criminali, şi aşa stârneşte interesul unei anumite tagme a societăţii”, spune Walker Frahm.

Statutul de favorită al lui Hillary Clinton este confirmat nu doar de rezultatele de până acum, ci şi de susţinerea a 475 de politicieni democraţi. Prin comparaţie, favoritul electoratului republican, Donald Trump, este sprijinit doar de 29 de colegi de partid. Aversiunea republicanilor faţă de candidatul-vedetă i-a determinat pe mai marii partidului să ia în calcul variante de a-l sabota. Într-o luptă directă cu Hillary Clinton, analiştii anticipează un rezultat dezastruos pentru Donald Trump, iar în cazul în care ar reuşi să se impună, ar însemna că cel puţin patru ani de acum înainte ar dicta politica formaţiunii conservatoare. Aşa că indiferent de rezultat, Partidul Republican iese în pierdere.

Hillary Clinton - 475

Bernie Sanders - 5

Marco Rubio - 157

Donald Trump – 29

(sursa: fivethirtyeight.com)

Unii dintre cei mai importanţi finanţatori ai Partidului Republican au declarat că dacă Marco Rubio nu poate câştiga măcar în statul său natal, Florida, pe 15 martie, înseamnă că îi lipseşte puterea de atracţie şi vor trebui să recruteze pe altcineva care să devină al treilea candidat şi să submineze şansele lui Donald Trump, garantând astfel că nu va fi ales. Un potenţial adversar este Mitt Romney, care a candidat şi acum patru ani. Probabil că nu va fi ales (n.r. - preşedinte) nici de data aceasta, dar măcar îl va împiedica pe Donald Trump să obţină controlul partidului pentru următorii patru sau opt ani”, a explicat Walker Frahm, doctorand în sociologie, Universitatea Washington.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri