Surpriza pe care i-a pregătit-o Barack Obama vicepreședintelui SUA

Data publicării:
President Obama Gives Tribute To VP Biden In The State Dining Room
WASHINGTON, DC - JANUARY 12: (AFP OUT) U.S. President Barack Obama (R) presents the Medal of Freedom to Vice-President Joe Biden during an event in the State Dinning room of the White House, January 12, 2017 in Washington, DC. (Photo by Olivier Douliery-Pool/Getty Images)

Surpriză pentru Joe Biden din partea lui Barack Obama: vicepreşedintele Statelor Unite a primit cea mai înaltă distincţie civilă a SUA, Medalia Prezidenţială a Libertăţii. Joe Biden a fost copleşit de emoţii şi chiar a vărsat câteva lacrimi, mai ales că nu ştia nimic despre ce i se pregătea.

Barack Obama a organizat o întrunire specială la Casa Albă ca să-i mulţumească celui care i-a fost adjunct timp de opt ani. Preşedintele SUA avea şi o surpriză pregătită pentru Joe Biden.

Pentru ultima oară ca preşedinte, sunt bucuros că acord cea mai înaltă decoraţie civilă, Medalia Prezidenţială a Libertăţii.Pentru prima şi singura dată din timpul preşedinţiei mele, voi acorda această medalie cu un nivel adiţional de veneraţie. Sunt mândru să acord Medalia Prezidenţială a Libertăţii cu distincţie fratelui meu, Joseph Robinette Biden Jr”, a spus liderul de la Washington.

Joe Biden a fost vizibil emoţionat de moment, mai ales că totul a fost o surpriză.

Această onoare nu este numai mai mult decât merit, dar este şi o reflexie a generozităţii spiritului vostru. Nu merit asta, dar ştiu că vine din inima preşedintelui”, a spus vicepreședintele SUA.

Barack Obama a lăudat toată activitatea lui Joe Biden în serviciul Statelor Unite şi mai ales pentru ultimii opt ani la Casa Albă.

Mai dau internatului încă o şansă să vorbească despre relaţia noastră. Cel mai bun vicepreşedinte pe care Statele Unite le-au avut vreodată, Joe Biden”, a spus președintele american.

În calitate de vicepreședinte al SUA, Joe Biden s-a ocupat de politica externă a Statelor Unite. Oficialul american a fost în România în octombrie 2009 și în ma 2014, pe când președinte era Traian Băsescu. În 2014, atât președintele cât și premierul de pe atunci, Victor Ponta, au avut o întrevedere cu vicepreședintele american. Cu Joe Biden s-au întâlnit la Casa Albă președintele Klaus Iohannis și fostul premier Dacian Cioloș.

Joe Biden va preda ştafeta la 20 ianuarie lui Mike Pence, cel care va fi vicepreşedintele lui Donald Trump.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Prin ce trece acum Kate, detalii care te lasă fără cuvinte. Frumuseţea ei ar fi rămas doar o amintire. Noi...
Digi FM
Dorian Popa, întrebat dacă a înșelat-o pe Claudia, fosta lui iubită: "Am greșit. Cred că este de ajuns să...
Pro FM
Dana Nălbaru, retrasă din viața publică, duce un trai liniștit la țară. Ea văruiește copacii, soțul ei...
Film Now
Zendaya, adevărul despre scenele intime din filmul „Challengers”: „Trebuia să ne simțim bine unul cu celălalt”
Adevarul
Turist italian șocat de mașinile scumpe din București: „Sunt mai multe BMW-uri decât în Germania" VIDEO
Newsweek
VIDEO Rachete SUA ATACMS au distrus 5 lansatoare rusești de 3.000.000.000$, în Crimeea într-o noapte
Digi FM
O femeie a încercat să obțină un împrumut cu un cadavru în scaun cu rotile: “Unchiule, mă asculți? Trebuie să...
Digi World
Un influencer din Rusia și-a lăsat fiul de o lună să moară de foame. L-a "hrănit" cu "lumina soarelui, nu cu...
Digi Animal World
Câinele din București care i-a emoționat pe internauți. Și-a așteptat răubdător stăpână în vârstă, în timp ce...
Film Now
Brian Cox critică performanța lui Joaquin Phoenix în filmul „Napoleon”: „Aș fi interpretat acel rol mult mai...