Sari la conținut

VIDEO. Melania Trump, discurs copiat dintr-o alocuțiune de-a lui Michelle Obama la Convenția Republicană

Foto: Gulliver/ Getty Images

„Dacă vreţi ca cineva să lupte pentru voi şi pentru ţara voastră, vă pot asigura că el (Donald Trump – n.r.) este acea persoană”, le-a spus Melania delegaţilor prezenţi la Convenţie.

Jurnaliştii, însă, au remarcat că pasaje întregi din discursul soţiei lui Trump erau copiate din cel rostit în 2008 de Michelle Obama la Convenţia Democrată, când i-a adus un omagiu soţului ei, care urma să fie învestit candidatul partidului său în cursa pentru Casa Albă.

„De la o vârstă mică, părinţii mei mi-au insuflat valorile că trebuie să munceşti din greu pentru ceea ce îşi doreşti în viaţă, că legământul tău este cuvântul tău şi că trebuie să faci ceea ce spui şi să îţi ţii promisiunea, că trebuie să tratezi oamenii cu respect”, a spus Melania Trump luni.

 

În urmă cu opt ani, Michelle Obama transmitea același mesaj.

„Barack şi cu mine au fost crescut cu atât de multe dintre aceleaşi valori: că trebuie să munceşti din greu pentru ceea ce îşi doreşti în viaţă, că legământul tău este cuvântul tău şi că trebuie să faci ceea ce spui, că trebuie să tratezi oamenii cu demnitate şi respect”, spunea Michelle Obama la Convenția Democrată.

„Aceasta este o lecţie pe care i-o transmit fiului nostru şi trebuie să le oferim aceste lecţii multor generaţii viitoare. Pentru că vrem ca toţi copiii acestei naţiuni să ştie că singura limită pentru realizările tale este puterea viselor tare şi dorinţa ta de a munci pentru ele”, a mai spus soţia omului de afaceri luni seară.

Şi acest pasaj seamănă izbitor de mult cu discursul Primei Doamne.

„Barack şi cu mine ne-am construit viaţa ghidaţi de aceste valori şi le transmitem următoarei generaţii. Pentru că vrem ca atât copiii noştri – şi toţi copiii acestei naţiuni – să ştie că singura limită pentru realizările tale este amploarea viselor tale şi dorinţa de a munci pentru ele”.

Donald Trump a urcat pentru scurt timp pe scenă în prima zi a Convenţiei, pentru a o introduce pe Melania şi pentru a da asigurări că va câștiga cursa pentru Casa Albă la o „diferență atât de mare”.

El s-a întors pe scenă după discursul soţiei sale, pentru a o săruta şi a o aclama.

Donald Trump va rosti joi discursul de acceptare a învestiturii republicane.