Talibanii, mesaj dur pentru SUA: „Va deveni un nou cimitir”

Data actualizării: Data publicării:
talibani Afganistan
Foto: Getty Images

Afganistanul va deveni un „nou cimitir” pentru SUA dacă acestea nu-și vor retrage cât de curând trupele, au atenționat marți talibanii, ca reacție la discursul președintelui american Donald Trump, discurs ce deschide calea pentru trimiterea de soldați suplimentari în această țară, informează AFP, potrivit Agerpres

talibani Afganistan
Foto: Guliver/GettyImages

„Dacă SUA nu își retrag trupele din Afganistan, (țara) va deveni în curând un nou cimitir pentru această superputere a secolului al XXI-lea. Liderii americani trebuie să știe acest lucru”, se spune într-un comunicat al talibanilor.

Ei adaugă că SUA ar trebui să se gândească „mai degrabă la o strategie de retragere, decât să continue războiul”.

„Atât timp când va fi măcar un singur soldat pe pământul nostru și cât ei vor continua să ne impună războiul, vom continua jihadul nostru”, continuă comunicatul, semnat de Zabiullah Mujahid, un purtător de cuvânt al talibanilor afgani.

De altfel, talibanii au revendicat marți un tir de rachetă care a vizat ambasada americană de la Kabul la câteva minute după discursul lui Trump. Racheta a aterizat pe un teren din cartierul diplomatic, aparent fără a face răniți.

Donald Trump a deschis luni ușa trimiterii suplimentare de soldați americani în Afganistan, accentuând în același timp presiunea asupra Pakistanului acuzat că este un refugiu pentru „agenți ai haosului" și vorbind despre un posibil dialog între Kabul și talibani.

Într-un discurs pe un ton solemn, președintele american nu a oferit nicio cifră sau scadență, considerând că ar fi „contraproductiv", dar a subliniat convingerea sa că o retragere rapidă din Afganistan ar crea un vid de care ar profita „teroriștii", atât cei din Al-Qaida, cât și din gruparea Stat Islamic (SI).

Înainte de a ajunge la Casa Albă, Donald Trump și-a exprimat în repetate rânduri preferința pentru retragerea din țara respectivă. „Să părăsim Afganistanul", a scris el pe Twitter în ianuarie 2013.

În prezent, în Afganistan sunt desfășurați aproape 8.400 de soldați americani în cadrul unei forțe internaționale cu un efectiv total de 13.500 militari. Aproape 2.400 de soldați americani au murit în Afganistan cu începere din 2001, iar peste 20.000 au fost răniți acolo. În 16 ani, Statele Unite au plătit peste 110 miliarde de dolari ajutor pentru reconstrucție.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri