Sari la conținut

Teroriștii din Barcelona plănuiau „atacuri masive cu bombe”

Poliția catalană a făcut publice fotografiile a patru dintre suspecții atacurilor din Barcelona. Said Aallaa, Mohamed Hychami și Younes Abouyaaqoub sunt cetățeni marocani care locuiau în orașul Ripoll și au vârste cuprinse între 18 și 24 de ani. Al patrulea este Moussa Oukabir, în vârstă de 17 ani. Trei dintre ei au fost uciși în timpul atacului de la Cambrils.

ACTUALIZARE. Poliția spaniolă a anunțat că trei dintre cei patru suspecți au fost uciși în timpul atacului de la Cambrils. Printre aceștia e și Moussa Oukabir, considerat șoferul dubei care a intrat în mulțime în Barcelona. 

Un singur suspect mai e în libertate, potrivit polițiștilor. 


Celula de teroriști investigată de autoritățile spaniole ar fi plănuit „atacuri masive cu bombe” în Barcelona. Planul lor a fost dat peste cap în momentul în care un dispozitiv explozibil a explodat într-o casă din Alcanar, l-a ucis pe unul dintre ei și a distrus o parte din materialele folosite în confecționarea bombelor, scrie The Guardian.

„Explozia din Alcanar a însemnat că ei nu au mai avut apoi materialele necesare pentru a-și fabrica bombele. Probabil și-au schimbat apoi planurile și încercau să comită un alt tip de atentat”, a declarat șeful echipei de investigație, Josep Lluis Trapero.

Deocamdată există multe informații contradictorii în legătură cu suspecții, starea lor actuală și implicarea lor în atacul care a ucis 14 persoane și a rănit alte 120. Presa spaniolă susține că șoferul camionetei care a intrat în mulţime la Barcelona joi după-amiază se află între cele cinci persoane ucise de poliţişti la Cambrils câteva ore mai târziu, scriau vineri ziarele El Pais şi El Periodico. Însă nu este clar dacă acesta este, într-adevăr, mort sau dacă șoferul era adolescentul de 17 ani, Moussa Oukabir.

Poliţia catalană a anunţat anterior că este posibil ca şoferul camionetei să se afle printre suspecţii ucişi în al doilea atentat cu maşina, în acest oraş turistic, însă a subliniat că nu este sigură de acest lucru.

Autorităţile investigau vineri seara dacă şoferul camionetei cu care a fost comis atentatul de la Barcelona se află printre suspecţii ucişi de poliţişti după atacul cu o maşină în staţiunea Cambrils, a declarat vineri un oficial din cadrul poliţiei regionale, relatează The Associated Press.

Însă acest oficial a subliniat că poliţiştii nu au putut să confirme, încă, faptul că autorul atentatului de la Barcelona se află între suspecţii ucişi la Cambrils, după ce aceştia au intrat în mulţime cu o maşină.

O femeie a fost ucisă în atacul din această staţiune, iar alte şase persoane au fost rănite. Oficialul a făcut aceste declaraţii sub protecţia anonimatului.

În atacul cu camioneta de la Barcelona au fost ucise 13 persoane, iar alte 120 au fost rănite.

Poliţia a percheziţionat locuinţa de la Ripoll a lui Moussa Oukabir

Poliţia spaniolă a percheziţionat apartamentul familiei unui adolescent, presupusul şofer al camionetei în atacul sângeros de pe promenada de la Barcelona, relatează The Associated Press.

Vecini ai familiei Oukabir din nordul localităţii Ripoll spun că nimeni nu era acasă atunci când a sosit poliţia, vineri dimineaţa. Uşa apartamentului familiei Oukabir de la primul etaj a fost spartă de autorităţi.

Fratele său, Driss Oukabir - un cetăţean francez de origine marocană - s-ar fi dus la poliţie să raporteze că i-au fost furate documentele.

Primarul din Ripoll Jordi Molle a declarat că documentele au fost găsite într-un vehicul folosit în atentatul de la Barcelona.