100 de zile de când Felipe al VI-lea este rege al Spaniei

Data publicării:
Foto Regi Spania- baltoiu

Noul rege a schimbat în Casa Regală de la hârtia de scris - înlocuită cu tablete - până la regimul de protocol al evenimentelor la care este prezent. Astfel, nu oaspeții regelui îl așteaptă pe rege la întălniri, ci regele își așteaptă invitații.

Felipe al VI-lea participă la toate ședințele consilierilor săi, iar deciziile se iau împreună cu aceștia.

Spania are un nou rege. Felipe al VI-lea: Voi asculta şi voi apăra interesele spaniolilor

Tot ca urmare a deciziilor noului rege, membrii familiei regale nu mai primesc indemnizații. Doar dacă le cere regele pot să reprezinte Casa Regală la evenimente, nici atunci nefiind plătită prestația.

Cei ce depun jurământul în fața noului rege pot alege dacă doresc să o facă sau nu în prezența unei biblii și a unui crucifix. Conturile Casei Regale vor fi auditate în fiecare an, iar la recepțiile organizate de Casa Regală nu vor mai lipsi reprezentanții anumitor grupuri sociale, excluse până acum de la asemenea evenimente.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri