110 turişti au rămas blocaţi în telecabine, în Franţa

Data actualizării: Data publicării:
telecabina

Un sejur de coşmar, în regiunea Mont Blanc din Franţa. 110 turişti au rămas blocaţi într-o telecabină, la peste 3.400 de metri altitudine, după ce cablurile s-au încurcat, din cauza vântului puternic.

ACTUALIZARE. 33 de oameni şi-au petrecut noaptea la aproape 4000 de metri altitudine. 77 de oameni au fost evacuaţi de echipele de intervenţie, dar ceilalţi au fost nevoiţi să petreacă noaptea suspendaţi în cabine.

Telecabinele s-au blocat la peste 3400 de metri altitudine, după ce cablurile s-au încurcat din cauza vântului puternic.

Cablurile s-au încurcat în trei locuri diferite. Este o lucru care se poate întâmpla în timpul funcţionării”, a declarat Mathieu Dechavanne, preşedintele companiei care operează telecabina.

Pentru salvarea turiştilor s-au folosit şi două elicoptere. În plus, un echipaj a venit din Italia ca să dea o mână de ajutor.

- E bine, e bine. Totul s-a terminat cu bine, a declarat un turist.

- Cât aţi stat acolo sus?

- Am stat acolo sus cinci ore.

Echipele de intervenţie nu au reuşit să îi salveze pe toţi până la lăsarea întunericului, aşa că 33 de oameni au fost nevoiţi să doarmă în telecabine. Salvamontiştii au rămas însă alături de ei.

Nu sunt singuri în frig, este totuşi vară. Sunt la 4000 de metri altitudine, aşa că nu este un frig sever”, a declarat Georges-Francois Leclerc, prefectul regiunii Haute-Savoie.

Operaţiunile de salvare au fost reluate la primele ore ale dimineţii. Echipele de tehnicieni au reuşit să deblocheze cablurile şi cei 33 de turişti au fost aduşi în siguranţă către bază.


 

Autorităţile franceze au început deja operaţiunile de salvare a turiştilor blocaţi, cu două elicoptere ale securităţii civile.

telecabina

Foto: Twitter

În zonă au fost trimise trei elicoptere, unul elvețian, unul francez și unul italian, pentru a evacua persoanele blocate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri