Sari la conținut

40 de ani de la cel mai grav accident aviatic

Luni se împlinesc 40 de ani de la cel mai mare dezastru aerian din istorie. Pe 27 martie 1977, două avioane de pasageri, aparţinând companiilor KLM şi Pan American, s-au ciocnit pe pistă în timp ce se pregăteau să decoleze de pe aeroportul Los Rodeos din Tenerife. 583 de oameni au murit, iar ancheta a stabilit că principalul vinovat a fost pilotul KLM, care a început procedurile de decolare fără aprobarea turnului de control.

KLM_747_(7491686916)

Foto: Wikipedia

Explozia unei bombe la aeroportul Gran Canaria și amenințarea că există un al doilea dispozitiv explozibil au dus la decizia ca multe aeronave să fie deviate pe aeroportul Los Rodeos. Printre toate aceste aeronave se număra și zborul 4805 KLM și zborul 1736 Pan Am, cele două avioane implicate în accident.  

La aeroportul Los Rodeos, controlorii de trafic aerian au fost nevoiți să dispună parcarea multor avioane. De asemenea, în timp ce autoritățile așteptau redeschiderea aeroportului Gran Canaria, o ceață densă s-a lăsat peste aeroportul din Tenerife, reducând mult vizibilitatea. 

Boeing_747-121,_Pan_American_World_Airways_-_Pan_Am_AN1399875

Foto: Wikipedia

Când Gran Canaria s-a redeschis, ambele avioane au început manevrele de decolare. Ceața densă nu le-a permis piloților să vadă că se află față în față și nici controlorii de trafic aerian nu au putut vedea. Aeronavele se aflau una în fața celeilalte la o distanță de câteva sute de metri. Cele două aeronave s-au ciocnit, iar impactul a fost devastator. 

Deoarece accidentul s-a produs pe teritoriu spaniol, Spania a fost cea care a investigat condițiile producerii incidentului. Ancheta a arătat că atunci când pilotul KLM a început procedurile de decolare nu avea aprobarea de la turnul de control. Autoritățile au atras atenția că pilotul nu a acționat fără aprobare în mod intenționat, ci a crezut că poate decola din cauza unei neînțelegeri de comunicare între echipajul de zbor și turnul de control. 

KLM și-a asumat responsabilitatea pentru accident și rudele victimelor au primit despăgubiri. 

În urma acestui incident, membrii echipajului de zbor au fost încurajați să își chestioneze căpitanii atunci când cred că ceva nu este în ordine și căpitanii de zbor au fost instruiți să asculte echipajul și să ia decizii luând în considerare problemele ridicate de aceștia. 

Pe aceeași temă