Accident teribil pe una dintre cele mai aglomerate autostrăzi din Marea Britanie

Data actualizării: Data publicării:
accidentmarea britanie

Opt persoane au murit, iar patru au fost rănite după o coliziune între un microbuz şi două camioane, pe o autostradă, în Marea Britanie, relatează The Associated Press.

Şoferii celor două camioane, suspectaţi de conducere periculoasă, au fost arestaţi, a anunţat poliţia.

Unul dintre ei este suspectat că a condus după ce a consumat alcool peste limita admisă.

Vehiculele implicate în accident, care a avut loc sâmbătă, în apropiere de localitatea Milton Keynes, în Anglia, circulau toate în aceeaşi direcţie.

Persoanele ucise şi rănite se aflau în minibuz.

Cei patru răniţi - inclusiv un copil - au fost conduşi la spital.

Televiziuni au transmis imagini în care apar un camion a cărui cabină este zdrobită şi cu ceea ce a mai rămas din microbuz, remorcat.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri