Sari la conținut

Acord în UE pentru trimiterea de forţe rapide de intervenţie

Uniunea Europeană a ajuns la un acord luni asupra unui plan pentru apărare care i-ar putea permite, pentru prima dată, să trimită forţe rapide de intervenţie în străinătate, relatează Reuters. Europa pare să-și revizuiască strategia de apărare, în condiţiile victoriei lui Donald Trump în alegerile din SUA, notează News.ro.

16 Air Assault Brigade Practice Their Airborne Skills During Exercise Joint Warrior

Foto: Gulliver/GettyImages

Planul stabilit de miniştrii de Externe şi ai Apărării din UE i-ar putea permite blocului să trimită forţe pentru stabilizarea unei crize înainte ca forţele ONU de menţinere a păcii să poată prelua controlul asupra situaţiei.

Potrivit Reuters, planul confirmă intenţia Europei de a acţiona fără Statele Unite, dacă va fi nevoie.

„Europa trebuie să poată să acţioneze pentru propria sa securitate. Acest lucru îi va permite Europei să se îndrepte spre autonomia sa strategică”, a spus ministrul francez al Apărării, Jean-Yves Le Drian.

El a condus, alături de Germania şi de şefa diplomaţiei UE, Federica Mogherini, eforturile pentru o independenţă sporită faţă de Washington.

Planul de 16 pagini prezintă o serie de sarcini şi obiective, însă multe dintre acestea rămân abstracte fără o creştere a finanţării.

Potrivit Federicăi Mogherini, Guvernele şi-au exprimat susţinerea faţă de folosirea aşa-numitelor „grupuri de luptă” ale UE, care au 1.500 de militari şi care sunt operaţionale din 2007, dar nu au fost utilizate niciodată.

Şefa diplomaţiei europene, care a prezidat reuniunea, a insistat că nu există niciun plan pentru formarea unei armate europene, iar ţările vor păstra controlul asupra armatelor lor.

Liderii UE urmează să semneze planul în decembrie, în timp ce aspectele dificile, precum contribuţiile şi fondurile, vor fi stabilite de oficiali anul viitor.

Propunerile pentru un cartier general militar european au fost lăsate de-o parte, în favoarea concentrării pe misiunile civile.

Cifrele aflate pe masă în privinţa finanţării pălesc, însă, în comparaţie cu cele 18 miliarde de dolari pe care Statele Unite intenţionează să îi cheltuiască pe noi tehnologii în următorii cinci ani.

Cu toate acestea, strategii europeni au subliniat că planul nu rivalizează cu activităţile NATO, bloc pe care Marea Britanie, o putere nucleară, îl consideră o prioritate după votul pentru Brexit.

Secretarul britanic al Apărării, Michael Fallon, care a pledat pentru rămânerea ţării sale în UE, afirmă că Europa trebuie să crească cheltuielile pentru apărare, care au scăzut în unele ţări din Occident la cel mai scăzut nivel din istorie.

Numai cinci ţări membre UE respectă obiectivul NATO de a aloca 2% din PIB pentru apărare, în timp ce alte 10 şi-au fixat foi de drum clare pentru a ajunge la acest nivel. Acest lucru înseamnă că numai jumătate dintre statele membre alocă suficiente fonduri pentru antrenament şi echipamente.

„În loc să visăm la o armată europeană, cea mai bună abordare faţă de preşedinţia Trump ar fi ca ţările europene să îşi suplimenteze propriile cheltuieli pentru apărare”, le-a spus Fallon reporterilor, în marja reuniunii.

Planurile convenite luni capătă, însă, mai multă relevanţă după comentariile făcute de Trump în cursul campaniei pentru preşedinţia SUA, când a sugerat că Washingtonul ar putea ezita să ajute un aliat NATO aflat în pericol, dacă acesta nu a contribuit suficient. Această atitudine ar pune sub semnul întrebării principiul apărării colective, care se află la baza NATO.

„În mod clar este un mesaj pentru toată lumea să vadă cum ne putem spori şi îmbunătăţi coordonarea”, a spus ministrul suedez de Externe Margot Wallstrom în legătură cu afirmaţiile lui Trump din campanie. Suedia nu este stat membru NATO.

De asemenea, alegerea unui politician prorus ca preşedinte al Bulgariei – stat membru UE şi NATO – a dat un nou impuls eforturilor franco-germane de a îmbunătăţi operaţiunile pentru o apărare comună.

UE are 17 misiuni militare şi civile în curs – multe dintre ele în afara continentului, din Republica Democrată Congo până în Mediterana, unde încearcă să limiteze fluxul de migranţi dinspre Libia şi să impună embargoul ONU privind armele.