Sari la conținut

Aeroportul din Nisa, evacuat parțial

Jurnaliștii străini relatează că zona de bagaje a aeroportului este evacuată din cauza unui bagaj supect. Ar fi vorba despre un bagaj care nu a fost ridicat de la cală, însă informații nu sunt confirmate.

Ralunca Lunculescu, trimisul special în Franța, relatează că lumea este calmă și că nu a fost un anunț general la megafoanele aeroportului cu privire la această evacuare.

Alerta de securitate vine la mai puțin de 24 de ore de la atacul terorist care a îndoliat din nou Franța. Cel puţin 84 de oameni, printre care şi copii, au murit şi alţi peste 100 au fost răniţi, azi-noapte, după ce un camion a intrat în mulţimea adunată pe faleza din Nisa.

Starea de urgenţă a fost prelungită în Franța pentru încă trei luni, de către președintele Francois Hollande.