Sari la conținut
News Alert

Emil Hurezeanu: Macron să se ferească să fie confundat cu un însoțitor de bord prea servil al Angelei Merkel

Orice lider politic în Europa va trebui să se gândească cum să asocieze tactici şi strategii care să-i mulțumească pe cetăţeni într-o Europă tot mai ameninţată și din interior, şi din exterior, spune ambasadorul României la Berlin, Emil Hurezeanu. El a analizat, duminică seară, la Digi24, semnificația alegerii lui Emmanuel Macron ca președinte al Franței. Macron, a spus diplomatul român acreditat la Berlin, va trebui să se ferească în continuare să fie confundat cu un „însoţitor de bord mult prea servil şi atent” al cancelarului german Angela Merkel. Asta pentru că în Europa au apărut periculoase curente populist-naţionaliste și suveraniste, iar Europa are mai mulți dușmani acum decât în urmă cu câțiva ani. 

Cosmin Prelipceanu: Cum arată de la Berlin alegerea lui Emmanuel Macron?

Emil Hurezeanu, ambasadorul României în Germania: E vorba de candidatul preferat al Berlinului, în orice caz al administrației Merkel, se poate spune că, prin extensie, și al establishmentului politic eminamente proeuropean al Germaniei, dacă avem aici în vedere supravieţuirea cu succes - chiar azi (duminică - n.r.) a existat un vot într-un land nordic - a partidelor populare tradiţionale, în traducere liberă, dreapta și stânga.

Şi dreapta, şi stânga l-au dorit la Elysee pe Macron. De altfel, doamna Merkel, care l-a invitat acum cinci ani pe Francois Hollande, de data aceasta l-a văzut într-un singur an de două ori doar pe Emmanuel Macron, la Berlin. Tot aici, în urmă cu două luni, la începutul primăverii,  a fost primit de "intelighenţia" de centru-stânga, în frunte cu filozoful octogenar legendar Jurgen Habermas, şi exaltat prezentat în lumina - între timp, tot mai nuanţată - a salvatorului Europei.

Spre deosebire de Marine Le Pen, Macron s-a pronunțat pentru continuarea reformelor instituționale pe platforma Uniunii Europene, o UE mai flexibilă, mai suplă, dar în paradigma celor 60 de ani de când există UE.

Am observat, însă, că, între turul I şi turul II - atunci când a trecut marea îngrijorare şi când diferența importantă şi divizarea celor care au câştigat o cincime mai puţin, în afara celor doi protagoniști, era mai evidentă - au început şi analizele mai critice. Se observă, bunăoară, că Macron însuși este un reprezentant al unei ordini politice încă nedefinite, care încearcă să alieze, să compună sau să re-compună, mai exact, într-o constelaţie funcțională cele trei unghiuri, care pentru mulţi, astăzi, în Europa - chiar şi pentru destui germani -, alcătuiesc un fel de triunghi al Bermudelor în ceea ce privește viitorul Uniunii Europene și anume: cum se poate conjuga democrația liberală de tip occidental, așa cum o cunoaștem astăzi, cu suveranitatea naţională - am observat împreună că la mitingurile de acum două săptămâni şi de astăzi, din fața Palatului Luvru, ale suporterilor Macron, aceștia fluturau eminamente steaguri tricolore și foarte discret, acum, mai pe seară, steaguri europene - , şi în sfârșit cu globalizarea.

Orice lider european modern, cu conştiinţa responsabilă a îngrijorărilor, chiar a angoaselor societății europene - şi în Germania 37% mai suportă UE, o încurajează, sunt pentru ideea acestei Uniuni Europene, sunt ceva mai puțini în Franța - orice lider european se gândeşte la ce urmează de-acum. Și dincolo de algerile din Germania - vor veni și ele, dar aici oscilaţia între cei doi posibili, aproape cerți, candidaţi pentru fotoliul de cancelar e mai mică şi intră în paralelogramul de forţe al climatului democrației occidentale cunoscute între dreapta şi stânga. Dar orice lider politic în Europa - în Italia poate că vor fi alegeri, dar în Franța şi Germania îndeosebi -, după plecarea Marii Britanii, va trebui să se gândească cum să asocieze tactici şi strategii care să conducă la mulţumirea cetăţenilor într-o Europă tot mai ameninţată și din interior, şi din exterior.

Cosmin Prelipceanu: Cât de important este ceea ce s-a întâmplat în această seară și pentru noi, românii?

Emil Hurezeanu, ambasadorul României în Germania: Putem vorbi de reaşezarea Europei, după plecarea Marii Britanii. Cei doi poli indiscutabili și absolut indispensabili în același timp, intercondiționați, au rămas Franța şi Germania. Nimeni nu s-a sfiit nici în România, nici în Germania să vorbească de marele pericol care ar însemna oprirea procesului de integrare europeană şi de funcționare a UE  pur și simplu în situația alegerii candidatului dreptei. Acest pericol a trecut.

UE are probleme foarte mari, care ţin şi de starea de spirit a societăților şi de apariţia unor puternice curente populist-naţionaliste, suveraniste, pretutindeni. Dreapta şi stânga clasice, denunţate în mod flagrant în Franța prin competiţia prezidențială de acum, trec prin procese de transformare, la rândul lor. Vedem ce s-a întâmplat în Germania după 2005, îndeosebi după 2013, când coexistenţa la guvernare a dreptei și a stângii, printr-o mare coaliție, a dus la apariţia unor forţe în creştere și în spectrul de dreapta, şi de stânga. Aceste partide, la fel ca și partidul doamnei Marine Le Pen, care a câștigat alegerile regionale în Franța și care este pe prima poziție în rândul partidelor franceze în Parlamentul European, vor avea în continuare o agenda militantă.

Pe de altă parte, președinții şi cancelarii, oricât de proeuropeni ar fi ei, nu sunt singuri în această amplă desfășurare de persuasiune şi de progres continuu. Europa are, ca societate deschisă, prietenii şi duşmanii ei. Sunt mai puţini prietenii azi decât acum 30 de ani și doar decât acum câțiva ani, sunt mai mulţi duşmanii. Și între duşmani îi putem numi - în orice caz nu printre prietenii apropiaţi - pe americani într-un fel, prin președintele Trump, pe președintele rus, poate pe președintele Turciei.

În legătură cu Franța şi cu Germania sau în legătură cu România, cred că trebuie să vorbim şi în termeni de analiză în adâncime. Se mai poate renunţa la globalizare? Probabil că nu. E globalizarea un tăvălug de egalizare, de omogenizare în contradicţie absolută cu interesele societății clasice, aşa cum le cunoaștem, ale societăților naţionale, ale statelor naționale? Cine poate să ne spună?

Apoi, există tot mai mult și un discurs - pe care l-am observat în ultimele zile și în presa germană: cum arată Franța, cuma arată Germania, cum arată Italia, în istoria lor mai veche şi mai nouă? Există continuități şi imponderabile. O cunoscută jurnalistă, Thea Dorn, remarca în Die Zeit - care a scos o mare ediție pro-Macron sau pro-Europa împreună cu Le Monde acum două săptămâni - că în Franța infraculturală, în adâncurile ei, vom avea mereu diferența între "mille feuille", prăjitura asta cu multe foi subţiri și o cremă voluptoasă la mijloc, şi baghetă, care este eminamente uscată, chiar dacă e proaspătă dimineața. La mille feuille îi avem pe inventatorii iluminismului, Voltaire și Diderot, iar dincoace, la baghetă sau la cârnatul de catâr din Corsica, îi avem pe Robespierre şi Saint-Just. Această balanţă funcționează şi în Germania. E vorba de tensiunile care funcționează în orice societate, între trecutul istoric al societăților, care este uneori mai puternic decât trecerea timpului și care are avataruri reînnoite, imagini noi, chipuri noi, mai ales atunci când ţările respective, mari națiuni, sunt confruntate cu foarte multe îngrijorări în aceleași timp. Pentru că iată, cum e cazul Franței, e şi cazul Germaniei. Vorbeşti de toleranţă ca principala valoare a UE, în situația în care milioane de refugiaţi îşi aşteaptă rândul în Africa Subsahariană, după cei din Africa Nordică, după cei ajunşi deja în Germania. Vorbești de împărţirea sarcinilor grele ale Europei, atunci când majoritatea europenilor sunt gata doar pentru împărţirea beneficiilor ei? Poţi compara un medic din Germania cu un medic din România sau cu cel care lucrează 35 de ore în Franța, spre deosebire de german, care se pensionează la 67, nu la 60 de ani? Ca să nu mai vorbim de greci, de italieni, de spanioli, care îşi aşteaptă şi ei în flancul lor sudic, afirmându-și nemulțumirile, porţia de Europă aşa cum o doresc ei.

Vom vedea în ce măsură ceea ce Macron a spus în ultimele două săptămâni, între cele două tururi, făcând un fel de serviciu obligatoriu suveraniștilor - și majorității francezilor cred în gloria a ceea ce germanii, chiar mai mult decât ei, numesc de la Grande Nation -, și anume: Europa nu va arăta așa cum va vrea Germania, pentru că altfel, riscul e să se întâmple ce a spus doamna Marine Le Pen, într-un exces retoric cunoscut: orice s-ar întâmpla după turul II al alegerilor prezidențiale din Franța, ţările noastre vor fi guvernate de două femei. Adică se credea preşedintă la Paris şi pe Angela Merkel o vedea în continuare cancelarul Germaniei, iar în situația în care a câștigat Macron, el va trebui să se ferească în continuare, mai ales că urmează alegeri legislative și are nevoie de un suport parlamentar puternic, va trebui să se ferească să fie confundat cu un însoţitor de bord mult prea servil şi atent al doamnei Merkel. A fost cazul lui Sarkozy - de aici Merkozy -, a fost cazul lui Hollande, pe care dna Merkel îl primește peste câteva zile într-o ultimă vizită de rămas bun sau poate de consolare”.

Citiți și: 

Franța are un nou președinte. Macron: Voi apăra Franța, voi apăra Europa!

Ambasada României la Paris, gazdă a unei prime întâlniri a lui Emmanuel Macron cu ambasadorii UE