Sari la conținut

VIDEO. Obama a discutat la telefon cu Macron despre alegerile prezidenţiale din Franţa

Fostul preşedinte american Barack Obama a discutat joi cu Emmanuel Macron despre ”importantele alegeri prezidenţiale care urmează în Franţa”, a anunţat purtătorul său de cuvânt, precizând că scopul acestui apel telefonic nu a fost să-l susţină pe candidatul mişcării En Marche!, relatează AFP şi The Associated Press.

Emmanuel Macron Visits Berlin

Foto: Gulliver/Getty Images

Macron, în vârstă de 39 de ani, unul dintre favoriţii scrutinului prezidenţial, i-a ”mulţumit călduros lui Barack Obama pentru apelul său amical”, potrivit echipei sale de campanie citate de News.ro.

Barack Obama, foarte discret după ce a plecat de la casa Albă pe 20 ianuarie, a ”apreciat ocazia de a-l auzi pe Macron evocându-şi campania şi importanţa alegerilor prezidenţiale din Franţa”, a spus purtătorul său de cuvânt Kevin Lewis.

El a subliniat importanţa pe care fostul preşedinte democrat o acordă Franţei ”ca aliat apropiat al Statelor Unite” şi ca urmare a rolului ei în apărarea ”valorilor progresiste în Europa şi în lume”.

Lewis a precizat că Obama nu îşi va exprima ”susţinerea în mod oficial” faţă de vreun candidat înaintea primului tur al alegerilor prezidenţiale, prevăzut duminică.

Potrivit unui comunicat citat de Associated Press, mişcarea lui Macron afirmă că a discutat cu Obama despre viitorul Europei şi ”valorile progresiste cărora le sunt ataşaţi” amândoi.

Macron, care vorbeşte engleză fluent, estre creditat cu şanse foarte mari să treacă în turul doi prevăzut pe 7 mai.