Sari la conținut

ALEGERI R. MOLDOVA. Liderul partidului Patria ar fi fugit la Moscova

Anunțul ar fi fost făcut chiar de Renato Usatîi într-o înregistrare pe internet, în care se declară sigur că urmează să fie arestat, chiar dacă decizia justiției de joi nu este definitivă și urmează să se pronunțe și Curtea Supremă, relatează UNIMEDIA.md.

Potrivit presei moldovene, Renato Usatîi ar fi plecat cu un zbor Chișinău-Moscova al companiei Aeroflot. Aeronava a decolat de la Chișinău la ora 1:21 şi urma să aterizeze la Moscova la 2:58, ora locală.

Plecarea lui Renato Usatîi vine la doar câteva ore după ce partidul pe care îl conduce a fost exclus din cursa electorală, în urma unor informaţii conform cărora că ar fi primit ilegal, din străinătate, finanţări de aproape o jumătate de milion de euro.

De altfel, chiar Renato Usatîi a fost interceptat în timpul unor discuţii în care mărturisea că face jocurile Moscovei.

Într-o înregistrare publicată pe Internet, liderul formaţiunii politice Partidul Patria, cotat în ultimele sondaje cu aproape 10 la sută în sondaje, ar recunoaşte că este agent al Moscovei. Într-o discuţie cu un interlocutor necunoscut, Renato Usatîi spune că ar fi fost forţat să colaboreze, pentru a-şi proteja afacerile pe care le are în Rusia.

Renato Usatîi: Când m-au găsit băieţii de la FSB şi ăştia de la Kremlin, mi-au spus: "Avem nevoie de cineva care ..."

Necunoscut: De un intermediar...

Renato Usatîi: Deoarece eu, având numai informaţia că se organizează vreo întâlnire în nordul Moldovei sau că se pregătesc autobuze care să aducă oameni la Chişinău pentru vreo adunare, congres sau mai ştiu eu ce, eu deja înţeleg pentru ce se face chestia. (...) Eu trebuie să-i promovez pe ruşi. Începem cu... Rusia, Uniunea Vamală cu ruşii, dă-i încolo pe români, pe europeni.

Arsenal descoperit la o grupare extremistă

Acestea nu sunt singurele înregistrări care fac valuri în ţara vecină. Unul dintre liderii grupării extremiste Antifa, despre care presa locală scrie că are la rândul ei legături cu Moscova, a fost interceptat de autorităţile de la Chişinău în timp ce negocia cu un ofiţer din armata Republici Moldova cumpărarea de armament.

Alexei: Mihai, am nevoie de 20.000.

Mihail Amerberg: 20.000 nu am. Va trebui să merg în raion.

Alexei: Cât ai?

Mihail Amerberg: Am păstrat pentru cineva 10.000.

Alexei: Înţeleg, dar eu am nevoie de 20.000. Am reuşit să ajung la acel comandant al forţelor speciale.

Înregistrările au fost date publicităţii după ce trupele speciale au făcut 15 percheziţii la locuinţele membrilor grupării. Autorităţile de la Chişinău spun că planul acestora era să preia puterea în Republica Moldova.

Un anumit grup de persoane, sub pretextul creării unei organizaţii care pledează pentru drepturile omului, pledează pentru realizarea drepturilor şi intereselor anumitor categorii de persoane. În realitate, are ca scop întreprinderea măsurilor şi acţiunilor de diversiune, de preluare într-o anumită ipostază prin violenţă a conducerii Republicii Moldova”, a declarat procurorul Viorel Morari.

Arsenalul descoperit în locuinţele suspecţilor este impresionant. Pistoale cu amortizor, carabine, lansatoare de grenade şi cocteiluri Molotov. În plus, existau şi planuri amănunţite ale clădirilor publice pe care voiau să le atace. Poliţiştii din Republica Moldova spun că gruparea Antifa recrutează de regulă tineri săraci, mai ales studenţi, pe care-i antrenează pentru a lua parte la acţiuni anarhiste.