Sari la conținut

Alertă la Paris. Turnul Eiffel a fost evacuat

Actualizare 00.00.  Un rucsac abandonat a fost găsit la unul dintre etaje, relatează BFMTV.


Oamenii au părăsit în ordine obiectivul în timp ce numeroase forţe de poliţie şi armată au înconjurat zona şi au instituit un perimetru de securitate.

Autorităţile nu au comentat încă informaţiile apărute în presă.  

Franţa s-a confruntat luna trecută cu două atentate islamiste. Un susţinător ISIS a ucis 84 de persoane la Nisa, când a intrat cu un camion în mulţimea strânsă să vadă focul de artificii de Ziua Bastiliei.

Doi jihadişti au ucis un preot şi au luat mai mulţi oameni ostatici într-o biserică din apropiere de Rouen.

Autorităţile franceze au declarat stare de urgenţă în luna noiembrie, când echipe de comando teroriste au ucis 130 de oameni la Paris.